Însărcinatul cu afaceri la Ambasada Ucrainei în România, Pavel Rohovei, a declarat vineri, la Constanţa, că speră ca marinarii salvaţi după scufundarea cargoului ‘Volgo Balt 179’ în Marea Neagră şi care au fost transportaţi la spitalul judeţean să poată ajunge la familiile lor, în Ucraina, în cel mult două – trei zile.
‘În ceea ce priveşte soarta marinarilor care se află aici, se vor afla, sper eu, nu mai mult de două zile. Noi avem o echipă de la Consulatul Ucrainei, de la Bucureşti, care deja lucrează în cooperare cu poliţia de frontieră, cu organele de drept ale României, pentru a realiza toate formalităţile pentru ca să-i întoarcem pe cetăţenii ucraineni acasă la familiile lor. La Ambasada Ucrainei din Bucureşti există o linie de urgenţă. Am luat legătura cu toate rudele acestor marinari, ei au toată informaţia despre rudele sale. Sperăm ca în cel mai scurt timp să-i ajutăm pe aceşti oameni să ajungă acasă la familiile sale, în decurs de două – trei zile’, a spus oficialul ucrainean.
El a menţionat că a vorbit cu fiecare dintre marinarii salvaţi, aceştia spunând că se simt bine din punct de vedere medical.
Rohovei a subliniat, totodată, că operaţiunea de salvare a fost una dificilă, mulţumind autorităţilor române pentru ajutorul acordat.
‘De la prima oră de la această tragedie am fost în contact cu Autoritatea Navală Română, a fost o operaţiune foarte dificilă, dar partea română a făcut faţă. Aş vrea să aduc sincere mulţumiri tuturor colaboratorilor de la Autoritatea Navală Română, părţii române în general, poliţiei române, pentru toată asistenţa şi ajutorul acordat părţii ucrainene. În numele părţii ucrainene vreau să aduc sincere mulţumiri în general statului român pentru ajutorul care ne-a fost acordat. Inclusiv şi Ministerului Apărării Naţionale care încă activează la locul tragediei’, a declarat Pavel Rohovei.
Marinarii salvaţi după ce cargoul ‘Volgo Balt 179’ s-a scufundat în Marea Neagră au fost aduşi, vineri dimineaţă, în dana pentru pasageri din portul Constanţa, la faţa locului fiind prezente mai multe echipaje SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Două persoane au murit, una este dată dispărută şi zece au fost salvate (printre care o femeie), din totalul celor 13 membri ai echipajului (cetăţeni ucraineni) cargoului ‘Volgo Balt 179’, aflat sub pavilion Insulele Comore, care s-a scufundat, joi, în Marea Neagră, la peste 70 de mile marine de portul Constanţa.