Marius Aurelian Fleancu, ofiţer de poliţie judiciară, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 10 luni închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat că a cerut şi primit de la un om de afaceri suma de 1,1 milioane de euro, reprezentând mita pentru a-l ajuta la clasarea unui dosar în care acesta din urmă era cercetat pentru înşelăciune.
Potrivit deciziei instanţei, care nu este definitivă, Marius Aurelian Fleancu a fost condamnat la 4 ani şi 5 luni închisoare pentru luare de mită, 3 ani pentru trafic de influenţă şi 1 an şi 3 luni pentru permiterea accesului unei persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii.
Pedepsele au fost contopite şi a fost adăugat un spor, rezultând o condamnare de 5 ani şi 10 luni închisoare, plus interdicţia de a exercita funcţia de poliţist pe o perioadă de cinci ani, după ce iese din penitenciar.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi un complice al poliţistului, Cristian-Nicolae Ploaie, care a primit 4 ani închisoare cu executare.
Conform actului de acuzare al DNA, în perioada februarie – aprilie 2020, Marius Aurelian Fleancu era ofiţer de poliţie judiciară în cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, fiind delegat la Parchetul General pentru a participa la o anchetă într-un dosar în care omul de afaceri Bogdan Savin, proprietarul grupului de firme Ager, era cercetat pentru înşelăciune.
Prin intermediul complicelui său, Cristian-Nicolae Ploaie, ofiţerul de poliţie a luat legătura cu omul de afaceri şi i-a cerut peste un milion de euro, promiţând că va obţine clasarea dosarului respectiv. Poliţistul susţinea că banii primiţi ca mită urma să-i împartă cu procurorul de caz şi procurorul şef de secţie de la Parchetul General.
‘Banii respectivi ar fi fost pretinşi prin intermediul celeilalte persoane (Cristian-Nicolae Ploaie, n.r.), în schimbul promisiunii că: ar urma să facă cercetări într-un anume sens, astfel încât probele strânse să conducă la desfiinţarea concluziilor expertizei deja făcute în cauză şi în cele din urmă la o soluţie de clasare; ar urma să intervină la procurorul de caz şi la procurorul ierarhic superior (asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă), astfel încât să se dispună soluţia clasării, iar eventualele plângeri faţă de clasare să fie respinse’, menţionează anchetatorii.
Între poliţist, Cristian-Nicolae Ploaie şi omul de afaceri Bogdan Savin au avut loc mai multe întâlniri, în biroul acestuia din urmă sau la un hotel din Capitală, unde a fost negociată suma cerută ca mită pentru a obţine clasarea dosarului.
Pentru a dovedi ‘seriozitatea’ demersului său, poliţistul i-a permis lui Cristian-Nicolae Ploaie accesul la date şi informaţii din dosarul respectiv care nu erau destinate publicităţii, astfel încât să-i creeze omului de afaceri, cu ocazia întâlnirilor avute, convingerea că ajutorul promis este real.
Informaţiile erau legate de: probele administrate în dosar, măsurile asigurătorii instituite şi bunurile asupra cărora au fost aplicate, măsurile asigurătorii ce urmau a fi instituite şi bunurile asupra cărora urmau a fi aplicate sechestrele asigurătorii şi activităţile de urmărire penală ce urmează a fi efectuate.
Întâlnirile dintre cei trei au fost monitorizare de procurori, după ce omul de afaceri Bogdan Savin a făcut un denunţ la DNA.
La sfârşitul lunii aprilie 2020, intermediarul Cristian-Nicolae Ploaie a fost prins în flagrant de DNA în timp ce primea suma de 1,1 milioane de euro de la omul de afaceri, iar pe 2 mai 2020 era reţinut şi ofiţerul de poliţie Marius Aurelian Fleancu, acesta fiind arestat preventiv şi trimis peste o lună în judecată.