Cancelarul german Olaf Scholz a evidenţiat joi sprijinul ţării sale pentru Ucraina, la sosirea la summitul UE de la Bruxelles, potrivit DPA, informează Agerpres.
Dintre ţările din UE, Germania oferă Ucrainei „cel mai mare sprijin financiar şi umanitar, dar şi cel mai concret sprijin în privinţa livrărilor de arme”, a spus el.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să participe la reuniunea liderilor din UE ca invitat şi să susţină un discurs în Parlamentul European.
Reuniunea este o ocazie „de a transmite încă un semnal de unitate, de solidaritate, şi de a arăta că ne vom continua sprijinul pentru Ucraina pentru a-şi apăra independenţa şi integritatea atât timp cât este nevoie”, a declarat Scholz.
Miercuri, cancelarul german a criticat competiţia publică între unele ţări pentru livrarea cât mai multor arme Ucrainei, în cel mai scurt timp posibil.
Scholz a spus că această situaţie este dăunătoare pentru unitatea aliaţilor. „Menţinem şi întărim această coeziune pregătind mai întâi deciziile în mod confidenţial şi comunicându-le abia după aceea”, a declarat el în Bundestag, camera inferioară a parlamentului federal.
El a menţionat cooperarea sa cu preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, la furnizarea de tancuri pentru Ucraina.
sursa – AGERPRES
Articolul Olaf Scholz spune că Germania oferă cel mai mare ajutor Ucrainei dintre toate ţările din UE apare prima dată în Ecopolitic.