Japonia intenţionează să vaccineze cu prioritate sportivii niponi care vor participa la Jocurile Olimpice, în scopul de a-i proteja înaintea ceremoniei de deschidere, prevăzută pe 23 iulie la Tokyo, a anunţat joi presa locală, citată de AFP.
Guvernul japonez a negat însă că ar avea în vedere un astfel de proiect, dar a declarat că ‘monitorizează îndeaproape discuţiile’ privind protejarea sănătăţii sportivilor.
Această informaţie privind vaccinarea sportivilor a atras rapid critici online, unul dintre internauţii japonezi lansând de exemplu pe Twitter mesajul ‘Dă-l mai întâi bunicii mele!’.
Programul de vaccinare din Japonia se desfăşoară foarte încet, cu doar un milion de prime doze administrate personalului medical până acum, de la începerea acestei campanii, în luna februarie.
Vârstnicii nu vor începe să primească doze până săptămâna viitoare, iar până în prezent Japonia a aprobat vaccinul doar de la compania farmaceutică americană Pfizer.
Nu a fost încă anunţată o dată pentru vaccinarea populaţiei generale, dar guvernul intenţionează să administreze ambele doze sportivilor japonezi până la sfârşitul lunii iunie, conform agenţiei Kyodo, care citează surse guvernamentale anonime.
Postul de televiziune Nippon TV şi alte surse au informat, de asemenea, despre acest plan, dar purtătorul de cuvânt al executivului japonez, Katsunobu Kato a negat informaţia că ‘guvernul studiază un astfel de plan’ şi a afirmat că ‘în acest moment nu intenţionează să discute acest subiect’.
Acesta a subliniat, însă, că guvernul ‘va urmări îndeaproape discuţiile legate de sănătatea sportivilor’ între oficialii olimpici, organizatorii Jocurilor Olimpice şi oraşul gazdă Tokyo.
În ciuda mai multor valuri de infecţii cu coronavirus, Japonia a fost relativ scutită în comparaţie cu alte ţări, arhipelagul nipon având aproximativ 9.200 de decese înregistrate oficial de la începutul crizei de sănătate, în 2020.
Însă numărul cazurilor este în creştere în ultima perioadă, în mai multe departamente, inclusiv în cel din Osaka (vestul Japoniei), care a decis să interzică trecerea ştafetei flăcării olimpice.
Sondajele au arătat de câteva luni că japonezii sunt în mare parte ostili faţă de desfăşurarea Jocurilor Olimpice în această vară, după ce acestea au fost amânate cu un an din cauza crizei sanitare globale.
Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, a declarat că vaccinarea nu este obligatorie pentru sportivii care vor lua parte la Jocurile de la Tokyo, dar oficialii olimpici au încurajat participanţii să se vaccineze.
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Vlad Constantinescu)