Un număr de 29 de autovehicule, care ar proveni din afara ţării, au fost găsite de poliţişti într-un atelier ilegal de dezmembrări auto din comuna Ipoteşti şi au fost indisponibilizate, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu. Atelierul ilegal de dezmembrări auto era în curtea unui imobil din comuna Ipoteşti. Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, împreună cu cei de la Investigaţii Criminale şi sprijiniţi de comisari ai Gărzii de Mediu, au efectuat, joi, acţiuni de prevenire şi combatere a fraudelor în domeniul comerţului cu piese auto second-hand. ‘Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, pe raza comunei Ipoteşti, judeţul Olt, poliţiştii au identificat un bărbat, de 34 ani, din comuna Ipoteşti, care ar fi dezmembrat autovehicule, în afara cadrului legal. Cu ocazia controlului efectuat au fost găsite 29 autovehicule supuse dezmembrării, despre care există suspiciunea că ar proveni din afara ţării şi care urmau sa fie comercializate în România. Bărbatul în cauză nu a putut face dovada provenienţei tuturor autovehiculelor aflate în curtea imobilului respectiv’, a precizat Alexandra Dicu. În cauză se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.