Un bărbat în vârstă de 59 de ani, angajat al unei firme de pază, a fost găsit decedat la locul de muncă de la un centru comercial din municipiul Slatina, în cauză fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Ionuţ Vasiloaica.
Acesta a precizat că decesul angajatului firmei de pază a fost observat luni dimineaţa, la schimbul de tură.
‘În această dimineaţă, în jurul orei 09:10, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că un angajat al unei firme de pază, ce efectua serviciul la o societate comercială, din municipiul Slatina, a fost găsit decedat. La faţa locului, s-a deplasat o echipa operativă din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina pentru efectuarea de cercetări. Trupul bărbatului, în vârstă de 59 de ani, a fost transportat la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului’, a spus reprezentantul IPJ Olt.
O anchetă privind condiţiile în care a murit angajatul firmei de pază a fost începută şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt.
Poliţişti au deschis dosar penal pentru de ucidere din culpă, precum şi pentru neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.