O balastieră va rămâne fără autorizaţie de mediu, iar alte firme care exploatează agregate minerale au fost sancţionate contravenţional cu amenzi de peste 250.000 de lei, în urma unor controale ale inspectorilor de mediu la balastiere din judeţul Olt, a informat, joi, Garda Naţională de Mediu (GNM).
Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au verificat, în perioada 22-25 noiembrie, mai multe firme care exploatează agregate minerale în judeţul Olt, în cadrul acţiunii ‘Control Balastiere 2021’.
‘În urma verificărilor, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, două avertismente şi trei amenzi în cuantum de 257.500 lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legale din OUG 195/2005 si HG 856/2002. Totodată, va fi întocmită şi transmisă o notificare prealabilă în vederea suspendării autorizaţiei de mediu pentru o societate comercială care nu respectă condiţiile impuse în actul de reglementare’, a informat GNM într-o postare pe Facebook.
În săptămâna anterioară, au efectuat verificări la balastierele din judeţ şi de către reprezentanţi ai Administraţiei Naţionale Apele Române, Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, precum şi de echipe de poliţişti de investigare a criminalităţii economice, fiind deschise două dosare penale, pentru evaziune fiscală şi activităţi de extragere a agregatelor minerale fără permis.
Controale la balastierele din judeţul Olt au fost efectuate şi în luna septembrie anul acesta, atât de inspectori de mediu, cât şi de poliţişti, atunci fiind suspendată activitatea unei balastiere şi fiind deschise patru dosare penale.