Bărbatul căutat de pompieri şi scafandri în râul Olt, în zona podului rutier de la intrarea în municipiul Slatina, a fost găsit decedat, trupul neînsufleţit al acestuia fiind scos din apă de scafandri şi adus la mal, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.
Echipaje de pompieri şi scafandri de la ISU Olt şi ISU Dolj, cu două bărci cu motor şi mai multe autospeciale, au acţionat miercuri dimineaţa, începând cu ora 6,00, pentru căutarea unui bărbat în vârstă de 48 de ani, din localitatea Vulpeni, care s-ar fi înecat în râul Olt, în zona podului rutier de la intrarea în municipiul Slatina.
Bărbatul a început să fie căutat miercuri dimineaţa, începând cu ora 6,00, de către echipaje de pompieri care au intervenit cu bărci cu motor, iar echipele de scafandri au acţionat timp de aproximativ o jumătate de oră şi au găsit trupul bărbatului în zona unui picior al podului rutier, unde adâncimea apei este de peste zece metri.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost adus la mal, medicul de la Ambulanţă prezent la locul intervenţiei constatând decesul acestuia.