Poliţiştii au întrerupt cinci petreceri private organizate în weekend în restaurante şi în locuinţe din mai multe localităţi din judeţul Olt, organizatorii evenimentelor fiind sancţionaţi contravenţional, a informat luni, într-un comunicat de presă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Cea mai mare sancţiune, de 2.000 de lei, a fost aplicată organizatorului unei petreceri care a avut loc sâmbătă seara într-un restaurant din municipiul Slatina, aceeaşi amendă fiind dată şi organizatorului unei petreceri din oraşul Drăgăneşti-Olt.
‘Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, la data 8 mai, în jurul orei 23,00, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi cei din cadrul Poliţiei Municipiului Slatina au constatat faptul că în incinta unui restaurant din localitate se desfăşoară un eveniment privat. Poliţiştii au întrerupt evenimentul şi au sancţionat contravenţional organizatorul cu amendă în valoare de 2.000 de lei’, se arată în comunicatul IPJ Olt.
Tot sâmbătă seara a fost întrerută şi o petrecere de botez, cu 15 participanţi, ce a avut loc în locuinţa unui bărbat din comuna Voineasa. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 500 de lei.
Poliţiştii au oprit şi un eveniment privat ce se desfăşura în comuna Grădinari şi au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.000 de lei.
O petrecere de botez ce a avut loc duminică în oraşul Drăgăneşti-Olt a fost de asemenea întreruptă de poliţişti, organizatorul fiind amendat cu 2.000 de lei.
Duminică seara, în jurul orei 22,00, o altă petrecere privată, la care participau aproximativ 20 de persoane, a fost întreruptă de poliţiştii din Potcoava.