Cinci tineri, între care doi minori, au fost răniţi în urma unui accident rutier produs în cursul nopţii de marţi spre miercuri pe DN6, în localitatea Dăneasa, în zona unui pod feroviar, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
Maşina în care se aflau tinerii ar fi căzut de la înălţime de aproximativ opt metri, iar doi dintre dintre pasageri de pe bancheta din spate au fost găsiţi blocaţi în autoturism, unul dintre ei fiind inconştient.
La locul accidentului au intervenit mai mult echipaje de pompieri cu autospeciale de stingere, descarcerare şi SMURD, precum şi patru echipaje de la Ambulanţă.
În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani, iar maşina ar fi fost condusă de un bărbat în vârstă de 19 ani.
‘La sosirea echipajelor, autoturismul a fost găsit în afara carosabilului, iar doi pasageri, aflaţi pe bancheta din spate, au fost fost găsiţi încarceraţi, unul dintre aceştia fiind inconştient. Pompierii au acţionat, cu ajutorul accesoriilor specifice, pentru extragerea celor două victime încarcerate. Toţi cei cinci pacienţi, printre care şi doi minori, au fost asistaţi la locul evenimentului şi transportaţi la UPU Slatina, politraumatizaţi prin accident rutier’, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.
Şoferul maşinii a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă.