AcasăStiri generaleOlt: Ciobanul dat dispărut, găsit în comuna Voineasa; a spus că a...

Olt: Ciobanul dat dispărut, găsit în comuna Voineasa; a spus că a plecat să caute un loc de muncă

Bărbatul în vârstă de 50 de ani, dat dispărut în urmă cu două zile, după ce 70 dintre oile pe care le avea în grijă au fost descoperite îngheţate într-un pârâu, a fost găsit vineri, în comuna Voineasa din judeţul Olt şi este audiat de poliţişti, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, transmis vineri AGERPRES. În cele două zile când nu a putut fi găsit, bărbatul ar fi fost plecat în judeţul Vâlcea pentru a căuta un loc de muncă. ‘Astăzi, 22 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au depistat bărbatul, în vârstă de 50 de ani, plecat voluntar de la domiciliu. Reamintim că poliţiştii au fost sesizaţi în data de 20 ianuarie a.c., cu privire la faptul bărbatul, în vârstă de 50 de ani, nu poate fi găsit. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bobiceşti au depistat bărbatul pe raza comunei Voineasa, judeţul Olt. In perioada plecării de la domiciliu acesta s-ar fi deplasat în judeţul Vâlcea pentru a căuta un loc de muncă’, se arată în comunicatul IPJ Olt. În urmă două zile, zeci de oi au fost găsite îngheţate în apa pârâului Bârlui din comuna Morunglav, iar ciobanul care le avea în grijă nu a putut fi găsit. Bărbatul a fost căutat cu ajutorul pompierilor şi scafandrilor pe malurile şi în apa pârâului, fără a fi găsit. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks