AcasăStiri generaleOlt: Dosar penal în cazul pacient cu COVID-19 faţă de care cadrele...

Olt: Dosar penal în cazul pacient cu COVID-19 faţă de care cadrele medicale ar fi manifestat neglijenţă

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a anunţat miercuri că a înregistrat un dosar penal după ce un angajat al unei unităţi industriale şi fost pacient cu COVID-19 al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) a sesizat că angajatorul nu a luat măsurile necesare pentru asigurarea sănătăţii în muncă deşi erau mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus în fabrică, iar la spital cadrele medicale ar fi manifestat neglijenţă în tratarea sa şi a ajuns să-i fie amputată gamba dreaptă. Dosarul penal vizează posibila săvârşire a infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, vătămare corporală, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi zădărnicirea combaterii bolilor. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, remis miercuri AGERPRES, persoana vătămată, internată în luna iulie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina a fost testată pozitiv pentru COVID-19 pe 6 iulie şi pe 16 iulie a fost externată, după un test negativ, deşi acuza dureri de picior, iar la câteva zile a ajuns să-i fie amputată gamba la un spital din Capitală. ‘Din conţinutul actului de sesizare a rezultat că la data de 06.07.2020, persoana vătămată S.S. în timp ce se afla internată la Spitalul Judeţean Slatina, judeţul Olt, a fost testată pentru COVID-19, rezultatul fiind pozitiv, iar în data de 12.07.2020, aceasta a început să manifeste dureri puternice la piciorul drept şi a solicitat cadrelor medicale ajutor, iar cadrele medicale au manifestat neglijenţă în tratarea acesteia în contextul COVID-19. În data de 15.07.2020, persoana vătămată a fost din nou testată pentru COVID-19, rezultatul fiind negativ, iar în data de 16.07.2020, persoana vătămată a fost externată, deşi acuza în continuare dureri de picior, motiv pentru care în data de 21.07.2020, aceasta a fost internată de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale în urma căreia i-a fost amputată gamba dreaptă’, se arată în comunicatul Parchetului. Persoana vătămată a reclamant şi angajatorul pentru că nu ar fi luat măsurile necesare de securitate şi sănătate în muncă în condiţiile în care în fabrică erau mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus. ‘De asemenea persoana vătămată S.S., a mai reclamat că angajatorul T.A. S.A Slatina, nu a luat măsurile legale necesare pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în muncă deşi în unitatea acestora erau mai multe cazuri de angajaţi testaţi pozitiv de COVID-19’, se menţionează în comunicat. /

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks