O femeie în vârstă de 45 de ani şi un bărbat în vârstă de 50 de ani au fost răniţi şi au fost transportaţi la spital, în urma unui accident rutier produs, joi, pe DJ 546, în afara localităţii Brebeni, au informat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
În accident au fost implicate trei autovehicule, respectiv două autoturisme şi o autoutilitară, persoanele care au necesitat îngrijiri medicale fiind şoferul unui autoturism şi o pasageră din aceeaşi maşină.
‘La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate trei autovehicule, respectiv o autoutilitară condusă de un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din comuna Izvoarele, judeţul Olt şi două autoturisme conduse de un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Brebeni, respectiv un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Văleni. În urma evenimentului rutier, bărbatul de 50 de ani şi o femeie, în vârstă de 45 de ani, din aceeaşi localitate, pasageră în autoturismul condus de acesta, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina’, a precizat sursa citată.
Şoferii celor trei autovehicule implicate nu consumaseră alcool, rezultatele testării cu etilotestul fiind negative.
Poliţiştii au deschis în cauză un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.