O femeie în vârstă de 34 de ani a fost rănită grav în urma unui accident rutier produs joi pe un drum judeţean din comuna Curtişoara, şoferul autovehiculului care a lovit-o părăsind locul accidentului şi fiind căutat de poliţişti, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Claudiu Şerban.
Femeia, întinsă pe stradă, a fost observată de participanţii la trafic, aceştia anunţând poliţia.
Accidentul a avut loc joi dimineaţa, pe DJ 546, în comuna Curtişoara. Femeia a fost găsită inconştientă şi este spitalizată, în stare gravă.
‘Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că o tânără de 34 de ani, din municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, a fost victima unui eveniment rutier. Aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea conducătorului auto şi stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia’, a informat reprezentantul IPJ Olt.
Poliţiştii efectuează verificări pentru identificarea maşinii şi şoferului.