Acasă93Olt: Femierii protestatari, întâlnire cu preşedintele CJ şi subprefectul; ei au cerut...

Olt: Femierii protestatari, întâlnire cu preşedintele CJ şi subprefectul; ei au cerut stoparea importurilor de cereale din Ucraina

Mai mulţi fermieri dintre cei care au protestat luni în municipiul Slatina au participat, marţi, la o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Marius Oprescu, şi subprefectul Cosmin Floreanu, cărora le-au prezentat solicitările şi nemulţumirile lor.

La discuţiile care au avut la sediul Consiliului Judeţean au fost prezenţi fermieri din localităţile Brebeni, Leleasca, Movileni şi Valea Mare, care au ferme vegetale de mărimi cuprinse între 20 şi 400 de hectare de teren şi ale căror principale solicitări sunt referitoare la stoparea importurilor de cereale din Ucraina, compensarea pierderilor generate de aceste importuri, scăderea accizelor la motorină.

Potrivit unui comunicat al CJ Olt, remis AGERPRES, preşedintele forului administrativ judeţean va transmite solicitările fermierilor premierului Marcel Ciolacu şi ministrului Agriculturii, Florin Barbu, pentru a fi găsite soluţii astfel încât să nu fie afectată campania agricolă de primăvară.

‘Scopul dialogului a fost acela de a stabili o legătură concretă cu comunitatea fermierilor şi de a prelua problemele reale din teritoriu. Marius Oprescu a subliniat că administraţia locală este receptivă la nevoile fermierilor şi că se angajează într-un dialog autentic pentru identificarea soluţiilor corecte. (…) Principalele solicitări ale acestora vizează stoparea importurilor şi tranzitul cerealelor din Ucraina, plafonarea RCA, păstrarea grilei de impozitare din 2023, compensarea pierderilor generate de importurile şi tranzitul cerealelor din Ucraina pentru campaniile 2021-2023, scăderea accizelor aplicate la preţul motorinei, eliminarea plafonului de cash pentru plata arendei’, se arată în comunicatul CJ Olt.

Aproximativ 50 de fermieri au protestat luni, la Slatina, deplasându-se cu tractoare, autoturisme şi autoutilitare pe străzile din apropierea zonei industriale. Un protest al fermierilor a avut loc luni şi în municipiul Caracal. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks