Festivalul Naţional de Teatru ‘Ştefan Iordache’, manifestare ajunsă la ediţia a XI-a, va avea loc în perioada 13 – 20 iunie la Teatrul Naţional Caracal, fiind primul eveniment cultural de anvergură în acest an din judeţul Olt.
Festivalul este susţinut financiar de Consiliul Judeţean (CJ) Olt, care a aprobat marţi, într-o şedinţă extraordinară, alocarea sumei de 200.000 de lei pentru organizarea evenimentului, ajuns anul acesta la ediţia a XI-a.
Primul spectacol din cadrul festivalului, ce se deschide pe 13 iunie, este piesa ‘Rosto’, după I. L. Caragiale, regia şi scenografia Alexandru Dabija, avându-i în distribuţie pe actorii Marcel Iureş, Dan Rădulescu şi Ionuţ Toader.
Pe 14 iunie, va fi jucată piesa ‘Mobilă şi durere’, de Teodor Mazilu, cu actorii George Costin, Sorin Miron, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae, Mihaela Velicu şi Alexandru Pavel.
Florin Piersic Jr va juca pe scena festivalului pe 15 iunie, în spectacolul ‘Freak Show’.
Pe 16 iunie este programat spectacolul ‘Republica Melania’ de Irina Nechit, regia de Gelu Colceag, distribuţia: Rodica Mandache, Marius Manole.
Joi, 17 iunie, se va juca piesa ‘Totul se transformă’ de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, scenografia Imelda Manu, distribuţia: Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Mircea Rusu, Vlad Zamfirescu.
În seara de vineri, 18 iunie, va fi prezentat spectacolul ‘Noapte bună, mamă’ de Marsha Norman, regia Vlad Massaci, distribuţia: Andreea Grămoşteanu, Dana Dembinski Medeleanu.
Actorul Marian Râlea va juca în ‘Drumul lui Făt Frumos’ sâmbătă, 19 iunie, începând de la ora 12,00.
Tot sâmbătă, dar seara, pe scena festivalului va concerta Nicu Alifantis&ZAN.
Festivalul se va încheia duminică, 20 iunie, cu spectacolul ‘Tache, Ianke şi Cadâr’ de Victor Ioan Popa, scenografia Maria Miu, regia Horaţiu Mălăele, distribuţia: Răzvan Vasilescu, Mihai Constantin, Horaţiu Mălăele, Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan, Matei Constantin.