Focare active de pestă porcină africană (PPA) sunt confirmate în prezent în 18 gospodării ale populaţiei şi la cinci exploataţii comerciale din judeţul Olt, fapt care a dus la eliminarea a peste 100.000 de porci în lunile septembrie şi august.
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt a informat, vineri, că sunt active câte trei focare de PPA la porcii domestici din gospodăriile populaţiei din localităţile Cungrea şi Verguleasa, două focare la Scorniceşti şi câte un focar la Topana, Leleasca, Fălcoiu, Bălteni, Vultureşti, Optaşi-Măgura, Schitu, Tufeni şi Ipoteşti.
‘De asemenea, sunt active cinci focare de pestă porcină africană la porcii domestici din exploataţiile comerciale de porci din localităţile Constantineşti, Ipoteşti, Negreni şi Tufeni’, se arată într-un comunicat al DSVSA Olt.
Toţi porcii din cele cinci exploataţii comerciale afectate de PPA, unele cu peste 30.000 de suine, au fost eliminaţi.