AcasăStiri generaleOlt: Intervenţiile pompierilor au crescut cu peste 27% în 2020 faţă de...

Olt: Intervenţiile pompierilor au crescut cu peste 27% în 2020 faţă de anul precedent

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt au intervenit în 2020 pentru stingerea a peste 900 de incendii şi au asistat medical peste 6.900 de persoane, potrivit bilanţului activităţii instituţiei, care indică o creştere a intervenţiilor cu 27,37% faţă de anul 2019. În documentul citat, transmis marţi AGERPRES, se precizează că în anul precedent pompierii de la ISU Olt au avut 12.211 intervenţii, aproape o jumătate fiind pentru acordarea de ajutor medical de urgenţă, iar 949 fiind pentru stingerea unor incendii. În anul 2020 pompierii au făcut şi 261 de deplasări fără intervenţii, în urma unor alarme false. În privinţa incendiilor, pompierii au stabilit că în cele mai multe cazuri acestea au fost determinate de instalaţii electrice defecte, urmate de focul deschis în spaţii deschise, de coşurile de fum defecte, acţiuni intenţionate, mijloace de încălzire şi de aparate electrice sub tensiune. În urma acestor intervenţii de stingere a incendiilor au fost salvate 51 de persoane, dintre care 18 copii. Echipajele SMURD au participat anul trecut la 4.986 de intervenţii, majoritatea pentru acordarea de prim ajutor calificat şi 78 pentru descarcerare, fiind asistate medical 6.969 de persoane. Totodată, în contextul pandemiei de COVID-19, angajaţii ISU Olt au asistat anul trecut şi 466 de persoane afectate de SARS-CoV-2, au efectuat peste 770 de misiuni de decontaminare şi au participat la circa 1.300 de misiuni de dezinfecţie.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks