Staţia de Pompieri Scorniceşti, care asigură intervenţia în zona de nord a judeţului Olt, a fost dotată în această săptămână cu o nouă autospecială de stingere a incendiilor, în valoare de 1,7 milioane lei, ce permite intervenţia în zone greu accesibile sau situate la mare distanţă de hidranţi, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu.
Noua autospecială are o capacitate de 10.000 litri de apă şi 400 de litri de spumogen şi este destinată intervenţiei pentru stingerea incendiilor, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, la misiunile care necesită cantităţi însemnate de substanţe de stingere.
‘Principalele caracteristici tehnice sunt: deplasare rapidă, transmisie 6×6 şi gardă mărită, care permit deplasarea inclusiv pe terenuri accidentate; realizarea în scurt timp a dispozitivului de intervenţie şi utilizarea apei cu randament ridicat; posibilitate de alimentare cu apă şi din surse fără presiune, ceea ce reprezintă un real avantaj atunci când intervenţia are loc în zone greu accesibile sau situate la mare distanţă faţă de hidranţi’, a precizat Băsăşteanu.
Autospeciala a fost achiziţionată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, prin proiectul Viziune 2020 şi are o valoare, complet echipată, de aproximativ 1,7 milioane de lei, a menţionat reprezentantul ISU Olt.
Pompierii de la Staţia Scorniceşti asigură intervenţiile în zona de nord a judeţului Olt, ce se întinde pe 908 kilometri pătraţi şi include două oraşe şi 13 comune cu număr total de aproximativ 39.000 de locuitori.
Pentru a scruta timpul de intervenţie în situaţii de urgenţă în localităţile din nordul judeţului Olt, au fost amenajate şi vor fi date în folosinţă în acest an o substaţie de pompieri şi una de ambulanţă, în comuna Dobroteasa. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)