AcasăStiri generaleOlt: O şcoală din Slatina a suspendat cursurile după trei cazuri de...

Olt: O şcoală din Slatina a suspendat cursurile după trei cazuri de COVID-19 la personalul auxiliar

Şcoala ‘Constantin Brâncoveanu’ din municipiul Slatina a trecut în scenariul roşu începând de marţi şi cursurile se vor susţine exclusiv online, după ce trei angajaţi din rândul personalului auxiliar au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Olt, Victor Iacobescu. Acesta a precizat că angajaţii Şcolii ‘Constantin Brâncoveanu’ infectaţi cu SARS-CoV-2 sunt două persoane care se ocupă de curăţenie şi un portar. ‘Dintre cei trei angajaţi cu COVID-19 două persoane nu au fost la serviciu în ultima săptămână iar domnul director al şcolii a spus că în unitatea de învăţământ au fost respectate toate normele de protecţie. Nu sunt cazuri de infectare cu noul coronavirus în rândul cadrelor didactice şi elevilor şcolii iar la recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Olt cursurile se vor desfăşura online timp de două săptămâni’, a spus Iacobescu. În judeţul Olt mai sunt în scenariul roşu şi unităţile de învăţământ din comunele Tătuleşti şi Spineni, având în vedere că în aceste localităţi incidenţa cazurilor de COVID-19 este mai mare de trei la 1.000 de locuitori. Totodată, în judeţ sunt cinci cadre didactice şi trei elevi infectaţi cu noul coronavirus, în clasele unde sunt cazurile de COVID-19 cursurile având loc online.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks