Un număr de 278 de viticultori şi pomicultori din judeţul Olt vor beneficia de sprijin financiar nerambursabil în valoare totală de peste 1,1.milioane de lei, în cadrul schemei de ajutor excepţional acordat, prin MADR, pentru cheltuielile cu fertilizanţi şi motorină, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Olt, Corina Grecea.
Potrivit sursei citate, obiectivul acestei scheme de susţinere financiară este ‘asigurarea unui grant financiar producătorilor agricoli din sectorul vegetal pentru susţinerea unor cheltuieli angajate în perioada 24 februarie – 12 august 2022, cu achiziţia de resurse materiale, respectiv de produse fertilizante şi/sau produse de protecţie a plantelor şi/sau motorină, necesare în anul 2022 pe suprafeţele cu plantaţii pomicole pe rod şi/sau cu arbuşti fructiferi şi/sau cu plantaţii viticole pe rod cu struguri pentru vin, care utilizează eficient resursele, gestionează nutrienţii şi aplică metode de producţie favorabile mediului şi climei prin activitatea agricolă de întreţinere a plantaţiilor pe care o desfăşoară’.
În judeţul Olt, APIA va plăti în total 1.152.410 lei celor 278 de beneficiari de ajutor excepţional acordat producătorilor agricoli din sectorul vegetal.
Suprafaţa de plantaţii de pomi fructiferi, arbuşti fructiferi şi viţă de vie din judeţul Olt pentru care se acordă sprijin financiar este de 1.317 hectare.
La nivel naţional suma autorizată la plată este de 56,4 milioane lei. /