Podul peste râul Olt de pe DN 67B, dintre Drăgăşani şi Poganu (comuna Verguleasa), închis în luna martie după prăbuşirea unei pasarele pietonale, va fi redeschis circulaţiei după executarea unor lucrări de punere în siguranţă, iar traficul se va desfăşura pe un singur sens şi cu restricţie de tonaj de 7,5 tone, a anunţat, joi, prefectul judeţului Olt, Florin Homorean.
Lucrările de punere în siguranţă vor începe ‘imediat’, a precizat, pentru AGERPRES, Florin Homorean, care a menţionat că deocamdată nu a fost stabilită o dată exactă pentru reluarea traficului pe pod.
Într-un mesaj postat de Instituţia Prefectului Olt pe pagina sa de Facebook, Homorean afirmă că lucrările vor fi urmărite ‘îndeaproape’ de autorităţi astfel încât să nu apară întârzieri.
‘În urma evenimentului în care consola trotuar a podului de pe DN 67B, dintre Drăgăşani şi Poganu, s-a prăbuşit şi circulaţia a fost restricţionată, acest tronson de drum va fi redat circulaţiei, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone, pe un singur sens de mers. Am depus eforturi susţinute şi am avut numeroase întâlniri cu reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii, dar şi cu societatea civilă, pentru identificarea soluţiilor atât de necesare pentru cetăţenii din această zonă, care sunt nevoiţi să parcurgă distanţe semnificativ mai mari pe rutele ocolitoare. Asigur cetăţenii din judeţul nostru că voi urmări îndeaproape respectarea programului de lucrări astfel încât să nu se înregistreze întârzieri nejustificate’, a menţionat prefectul Florin Homorean.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a deplasat, joi, la podul dintre Drăgăşani şi Poganu, împreună cu directorul DRDP Craiova, Călin Cosmin Petruţ, cu alţi reprezentanţi ai DRDP şi ai constructorului, în vederea stabilirii lucrărilor necesare pentru reluarea circulaţiei.
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a precizat, într-un mesaj postat joi pe Facebook, că pentru acest pod a fost efectuată o expertiză tehnică la finalizarea căreia a fost luată decizia că traficul rutier poate fi redeschis cu restricţii după efectuarea acestor lucrări de punere în siguranţă.
‘Am primit expertiza tehnică ce ne permite să reluăm circulaţia, cu anumite restricţii, şi după executarea unor lucrări specifice de punere în siguranţă. Expertul a decis ca circulaţia să se deschidă cu restricţie de tonaj de 7,5 tone, circulaţia rutieră se va desfăşura pe un singur fir, alternativ, dirijată cu semafoare. Lucrările ce urmează să fie executate pentru redeschiderea circulaţiei sunt următoarele: demolarea consolelor de trotuar, pe ambele sensuri; înlocuire rosturi de dilataţie; montare parapete de siguranţă pentru protecţia pietonilor; montare mână curentă, pentru protecţia pietonilor; refacere rampe pod. Voi pune o presiune permanentă pe constructor pentru a nu întârzia nici o zi finalizarea acestor lucrări, lucrări care vor începe în cel mai scurt timp’, se arată în postarea DRDP Craiova.
Totodată, instituţia informează că în vederea construirii unui nou pod între Drăgăşani şi Poganu, în proximitatea celui vechi, a fost lansată licitaţia pentru proiectare, realizarea proiectului tehnic şi asistenţei tehnice, termenul de depunere a ofertelor fiind data de 3 iulie 2023.
În luna mai anul acesta, zeci de localnici din comuna Verguleasa au protestat, la Slatina, solicitând redeschiderea circulaţiei pe podul rutier peste râul Olt de pe DN 67B, între Drăgăşani şi Poganu, închis pe 21 martie după prăbuşirea unui segment din pasarela pietonală.
Protestatarii au arătat că după închiderea circulaţiei pe podul de pe DN67 B, pentru a ajunge din Verguleasa la Drăgăşani, unde mulţi dintre ei lucrează ori au copii la şcoală, trebuie să ocolească aproape 40 de kilometri, iar traseul dus-întors înseamnă circa 80 de kilometri zilnic. AGERPRES / (AS – autor: Cristina Matei, editor: Marius Frăţilă)