Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt, Marius Oprescu, solicită Ministerului Sănătăţii aprovizionarea spitalelor cu medicamente pentru pacienţii cu COVID-19, respectiv cu Remdesivir şi Tocilizumab, care nu pot fi achiziţionate de piaţa liberă de unităţile medicale, în condiţiile în care Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina nu dispune în prezent de niciunul dintre cele două.
Marius Oprescu a precizat că SJU Slatina a primit, în ultimele două săptămâni, 60 de doze de Remdesivir şi 70 de doze de Tocilizumab, dar le-a epuizat, în condiţiile în care cele opt paturi de terapie intensivă pentru pacienţii cu COVID-19 sunt permanent ocupate, în secţia de Boli Infecţioase fiind în medie, zilnic, câte 80 de pacienţi internaţi.
‘E un strigăt pe care sper să îl vadă şi cei de la guvernare, nu sunt medicamente. Vorbim la un an de zile de la apariţia pandemiei, noi încă nu suntem pregătiţi să aducem medicamente şi nu vorbim de medicamente pe care Spitalul Judeţean ar putea să le găsească pe piaţa liberă că, bineînţeles, în CJ Olt am găsi soluţii aşa cum am găsit şi anul trecut din fondul de rezervă şi am aloca aceşti bani să le cumpărăm. Vorbim de cele două medicamente care şi-au dovedit eficienţa, Remdesivir şi Tocilizumab, care nu sunt la liber, ele sunt distribuite de MS şi nu există. În ultimele două săptămâni am primit 60 de doze din Remdesivir şi 70 din Tocilizumab, în condiţiile în care acestea sunt cantităţile zilnice necesare la SJU. Efectiv avem foarte multe cazuri grave, media internaţilor cu COVID-19, a celor de la ATI şi suspecţilor de COVID-19 este undeva la 80 de persoane pe zi, iar noi avem în total, în ultimele două săptămâni, 60 de doze primite din acest medicament. Cu ce să-i tratăm?’, a declarat, vineri, Marius Oprescu.
Potrivit managerului SJU Slatina, Dan Stana, din această unitate medicală aflată în administrarea CJ Olt, medicamentele Remdesivir şi Tocilizumab lipsesc vineri, dar spitalul are 762 de flacoane de Kineret, un înlocuitor al Tocilizumab cumpărat de piaţa liberă.
Vineri, la SJU Slatina sunt internaţi 8 pacienţi confirmaţi cu COVID-19 la ATI, în saloanele de la Boli Infecţioase erau internaţi alţi 72 de pacienţi confirmaţi, precum şi alţi şapte cu suspiciune de COVID-19.