Salariul mediu net în judeţul Olt a ajuns în luna mai la 4.226 lei, în creştere cu peste 200 de lei faţă de luna anterioară, iar Oltul a urcat pe locul al şaptelea într-un clasament naţional al judeţelor ordonate descrescător, potrivit buletinului statistic transmis AGERPRES de Direcţia Regională de Statistică (DRS) Olt.
Creşterea salariul mediu net de la 3.977 lei în luna aprilie la 4.226 lei în luna mai a determinat urcarea Oltului de pe locul 13 pe locul al şaptelea într-un clasament naţional descrescător.
Faţă de luna anterioară, creşterea câştigului salarial mediu net a fost de 6,3%, iar faţă de luna mai 2022 a fost de 23,9%.
‘Pe sectoare ale economiei, comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură şi pescuit a scăzut cu 2,0% (3.324 lei faţă de 3.391 lei), în industrie şi construcţii înregistrându-se o creştere de 5,1% (4.508 lei faţă de 4.289 lei), acelaşi trend regăsindu-se şi în sectorul servicii unde creşterea a fost de 8,0% (4.007 lei faţă de 3.709 lei)’, se precizează în documentul citat.
Şi în privinţa numărului salariaţilor s-a menţinut tendinţa de creştere, numărul angajaţilor în luna mai anul acesta fiind de 77.901 persoane.
‘Efectivul salariaţilor la sfârşitul lunii mai 2023 a fost de 77.901 persoane fiind mai mare cu 1.160 persoane (1,5%) faţă de luna mai 2022 (76.741 persoane). Din totalul salariaţilor înregistrat la nivel naţional, efectivul judeţului Olt reprezintă o pondere de 1,4%, ocupând astfel locul 16 în clasamentul judeţelor ordonate crescător’, menţionează sursa citată.
Cel mai mare câştig salarial mediu net obţinut în luna mai 2023 s-a regăsit în industrie şi construcţii, respectiv 4.508 lei, în acest sector activând în luna mai 33.770 de persoane.