Poliţiştii din oraşul Drăgăneşti-Olt au executat, sâmbătă după-amiază, şase focuri de avertisment, în plan vertical, în timpul intervenţiei pentru aplanarea unui conflict izbucnit între membrii a două familii din localitate, informează un comunicat de presă transmis duminică de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.
Potrivit sursei citate, în urma intervenţiei au fost reţinute două persoane pentru ameninţarea şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar o a treia pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.
În urma folosirii armamentului din dotare, nu au existat victime omeneşti sau pagube materiale, precizează comunicatul IPJ Olt.
Conflictul a fost aplanat în cele din urmă şi cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, iar persoanele implicate au fost conduse la sediul unităţii de poliţie.
‘În fapt, la data de 5 august 2023, în jurul orei 15:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Drăgăneşti-Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe strada Livezilor din oraşul Drăgăneşti-Olt, a izbucnit un conflict între membrii a două familii. Întrucât un bărbat de 41 de ani şi un tânăr de 23 de ani, ambii din oraşul Drăgăneşti-Olt, au adresat ameninţări cu obiecte periculoase unui bărbat de 53 de ani din comuna Dăneasa şi nu s-au supus somaţiilor poliţiştilor de a înceta manifestările violente şi de a arunca obiectele periculoase, poliţiştii au executat 6 focuri de avertisment, în plan vertical. (…) În urma controlului corporal, asupra unui bărbat de 61 de ani, din oraşul Drăgăneşti-Olt, implicat în eveniment, a fost găsită o armă albă’, relatează comunicatul menţionat.
Cele trei persoane reţinute au fost introduse în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Olt. AGERPRES / (AS – editor: Marius Frăţilă)