Un tânăr în vârstă de 22 ani este bănuit de infracţiunea de act sexual cu un minor şi a fost reţinut după ce, duminică dimineaţa, a fost găsit într-o maşină împreună cu o minoră în vârstă de 13 ani căutată de poliţişti şi de familie pentru că nu se întorsese acasă, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt într-un comunicat transmis AGERPRES.
Mama fetei, din comuna Studina, a sesizat poliţia în seara zilei de 13 martie despre faptul că fiica sa a plecat de la domiciliu în cursul zilei, în jurul orei 17,00, dar nu a revenit.
Poliţiştii au început investigaţii în acest caz şi în dimineaţa zilei de 14 martie, în jurul orei 5,50, au găsit-o pe minoră într-un autoturism, pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal, împreună cu doi tineri în vârstă de 22, respectiv 23 de ani, ambii din comuna Studina.
Adolescenta a declarat că nu a fost victima vreunei infracţiuni, însă poliţiştii au continuat cercetările, existând suspiciuni privind declaraţiile fetei.
‘Întrucât au existat suspiciuni cu privire la aspectele declarate de minoră, cercetările au fost continuate, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate. De asemenea, la data de 14 martie, tânărul de 22 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta fiind bănuit şi de săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, urmând a fi propuse măsurile legale împotriva acestuia’, se mai arată în comunicatul de presă.
Bărbatul de 22 de ani a fost reţinut şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Olt.