Tarifele pentru deşeurile menajere vor creşte în toate localităţile din judeţ anul acesta, cu circa doi lei pe lună de persoană, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Olt anunţând că vor ajunge la 6 lei de persoană pe lună în mediul rural şi la circa 14 lei de persoană în oraşe şi municipii.
‘Astăzi am împuternicit vicepreşedintele Consiliului Judeţean, care face parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Olt – eco, pentru a participa la şedinţa în care mai mult ca sigur se vor mări tarifele de gunoi, pentru că, aşa cum ştiţi, operatorul a depus încă de acum un an de zile procedura de mărire a acestui tarif conform actualizării salariului minim pe economie, a anumitor cheltuieli legate de combustibil şi energie. A fost o întreagă procedură, a trebuit să angajăm nişte consultanţi să stabilească exact care este impactul acelor creşteri asupra tarifului, avem această documentaţie definitivă şi în şedinţa Olt – eco de săptămâna viitoare probabil se vor aproba noile tarife, în jur de 6 lei de persoană în zona rurală şi în jur de 14 lei, 14 lei şi ceva pentru zona urbană’, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.
Noile tarife se vor aplica din acest an, la finalul procedurilor de aprobare a acestora.
În prezent, în oraşe şi municipii, pentru deşeurile menajere locuitorii din mediul urban plătesc, la administraţiile locale, o taxă de 11,74 lei de persoană pe lună, iar cei din mediul rural plătesc câte 3,69 lei de persoană lunar.
În judeţul Olt este un sistem integrat de management al deşeurilor, care include colectarea săptămânală a deşeurilor din localităţile rurale, din poartă în poartă, precum şi colectarea deşeurilor de la pubelele subterane sau supraterane din oraşe. După ce sunt colectate, deşeurile sunt transportate la depozitul ecologic de la Bălteni, amenajat din fonduri europene.