Rudele pacienţilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina suspecţi sau confirmaţi cu infecţia cu SARS-CoV-2 vor fi contactate de un psiholog care le va oferi informaţii în legătură cu bolnavul respectiv, secţia în care este acesta internat şi medicul curant, a declarat managerul unităţii medicale, Dan Stana. Acesta a precizat că decizia privind contactarea aparţinătorilor bolnavilor de către un psiholog a fost luată după mai multe situaţii în care rudele bolnavilor se prezentau la spital spunând că nu ştiu nimic despre aceştia. ‘Un psiholog, câte patru ore pe zi, va lua legătura cu aparţinătorii, telefonic, la numerele declarate de către pacientul internat. Este foarte greu, ne-am confruntat cu situaţii când aparţinătorii sună, vin personal aici: am pe mama, pe sora, pe fratele internat şi nu ştiu nimic despre ei. Atunci psihologul sună la numărul de telefon declarat de pacient şi dă informaţii referitoare la pacient, dar nu referitoare la medicaţie sau din cele care sunt atributul medicului curant. El spune secţia unde este internat pacientul, respectiv la Boli infecţioase, la Terapie Intensivă, la suspecţi sau la confirmaţi COVID-19, spune numele medicului curant al pacientului’, a spus Dan Stana. Managerul SJU Slatina a adăugat că psihologul comunică aparţinătorilor şi când pot lua legătura cu medicul curant al bolnavului pentru informaţii suplimentare. ‘Pentru informaţii suplimentare aparţinătorii pacienţilor internaţi la Boli infecţioase pot lua legătura cu medicul curant al bolnavului dimineaţa, la spital, în intervalul orar 8,30 – 9,30, la containerul amplasat la această secţie. Pentru informaţii în legătură cu pacienţii de la ATI, aparţinătorii au posibilitatea să sune în intervalul orar 17,00 – 18,00 la un număr de telefon la care va răspunde un medic de gardă şi va da relaţii atât cât permite legislaţia’, a explicat Dan Stana. Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina are o capacitate de 88 de paturi pentru pacienţi cu COVID-19, dintre care opt paturi sunt de ATI. Unitatea medicală are şi 16 paturi pentru cazurile suspecte de COVID-19. În medie, zilnic sunt trataţi la spitalul din Slatina peste 70 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19. În judeţul Olt, vineri, sunt internaţi în spitale 150 de bolnavi cu COVID-19, dintre aceştia 23 fiind în secţiile ATI de la Slatina şi Caracal.