Aproximativ 1.000 de persoane au sărbătorit Ziua Internaţională a Muncii la o petrecere câmpenească, organizată de PSD Slatina într-o pădure din proximitatea râului Olt, unde social-democraţii se întâlnesc de 1 Mai de peste 10 ani.
La petrecerea câmpenească au fost prezenţi şi preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, precum şi mai mulţi parlamentari ai partidului.
‘Ca de fiecare dată suntem prezenţi în mijlocul membrilor de organizaţie. Astăzi ne întâlnim la Slatina cu o mie şi ceva de membri. E o tradiţie pe care o păstrăm de peste 10 ani de zile şi suntem împreună cu ei, astfel sărbătorim 1 Mai muncitoresc’, a spus preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu.
Primarul municipiului Slatina, Emil Moţ a punctat, de asemenea, că prin evenimentul organizat luni social-democraţii din Slatina continuă o tradiţie a petrecerilor la iarbă verde de Ziua Muncii.
‘Ca de obicei, de 1 Mai, Partidul Social Democrat, la Slatina, păstrează tradiţia. Suntem toţi, aproape toţi membrii Partidului Social Democrat. Noi ne simţim bine, este voie bună, facem petrecerea noastră tradiţională. Vreau să le urez tuturor membrilor noştri ‘La mulţi ani!’, să fim cât mai mult timp împreună, să petrecem cât mai multe sărbători de 1 Mai!’, a spus Emil Moţ.
Deputatul Marius Iancu a adăugat că la Slatina ziua de 1 Mai înseamnă ‘voie bună, cu mici, cu bere’ şi multă veselie întreaga zi.