AcasăStiri generaleOmBun30/ Eugen Avram: Îmi doresc ca publicului să îi fie la fel...

OmBun30/ Eugen Avram: Îmi doresc ca publicului să îi fie la fel de dor de noi, precum ne e nouă dor de el

La prima ediţie de festival-concurs ‘Om Bun’ a mers să se înscrie în competiţie, însă organizatorii i-au transmis că el ‘merită un recital’. Şi aşa a rămas. Eugen Avram a avut, în ultimii 30 de ani, recitaluri la cel puţin trei ediţii de festival.

Totuşi, unul dintre cântecele sale – ‘Cântec pentru tine’ – a reuşit să ia Premiul I, în anul 1995, interpretat de concurentul Cristi Dumitraşcu, azi şi el unul dintre cei care susţin recitaluri folk.

‘Acum, după 30 de ani, ar fi mai corect să vorbim despre ce a însemnat ‘Om Bun’. Ca festival-concurs, avea două secţiuni cu impact diferit. Concursul era poate cea mai importantă platformă de lansare pentru tinerii folkişti, iar partea de recitaluri era, probabil, cel mai reprezentativ show de folk al anului. La ambele, vorbim pe plan naţional. La prima ediţie, m-am dus să mă înscriu ca şi concurent. Când am dat să intru în Teatrul ‘Ion Creangă’, tocmai ieşea Andrei Partoş, care mă cunoştea foarte bine din multe spectacole studenţeşti. Aflând de intenţia mea, Andrei mi-a spus că nu am ce să caut în concurs şi că merit un recital. ‘Ok şi cum fac’? ‘Păi, du-te la sediu (Metronom) şi vorbeşte acolo cu Vali (Sterian) sau cu Victor (Socaciu)’. M-am dus, i-am găsit, le-am povestit, iar Vali mi-a răspuns sec: ‘Nu o să cânţi anul ăsta la ‘Om Bun”. Aşa că, la prima ediţie, am participat doar din culise. Ulterior, am avut recitaluri la cel puţin trei ediţii şi a rămas cum a zis Andrei: nu am concurat niciodată. Totuşi, un cântec de-al meu – ‘Cântec pentru tine’ – a reuşit să ia Premiul I, interpretat de concurentul Cristi Dumitraşcu, în 1995′, a povestit, pentru AGERPRES, Eugen Avram.

Folkistul va urca pe scena Festivalului ‘Om Bun 30’ săptămâna viitoare în prima seară de spectacol.

‘Este un eveniment important. Pandemia ne-a îndepărtat de public încă de anul trecut. Problema e ca publicul să nu se îndepărteze prea mult de artă şi de artişti. Îmi doresc ca publicului să îi fie la fel de dor de noi, precum ne e nouă dor de el’, mărturiseşte muzicianul.

De altfel, el spune că, în ultima perioadă, cel mai mult i-a lipsit publicul. ‘Orice turneu înseamnă o serie de spectacole, iar orice spectacol presupune o scenă. Fără public, nici scena şi nici turneele nu au sens. Ba chiar nici artiştii’, consideră el.

Eugen Avram îşi aduce aminte de galele trecute şi este convins că s-ar fi putut desfăşura ‘oriunde ar fi încăput miile alea de oameni’ care veneau la spectacole. ‘Galele de anul acesta fiind online ar putea, teoretic, să adune patru – cinci Săli ale Palatului. Om trăi şi om vedea’, spune folkistul.

‘Totul’ s-a schimbat în muzica folk românească în ultimii 30 de ani, afirmă el, ‘cum e şi normal, odată cu societatea, din păcate nu neapărat în bine, cu câteva excepţii notabile’.

Şi da, precizează artistul, tinerii vin spre muzica folk, spre poezie, ‘tinerii vin întotdeauna din urmă, în orice domeniu’. ‘Cât despre folk, sunt tineri sub 20 ani care ştiu pe dinafară cântece de Vali Sterian, plecat dintre noi acum 21 de ani…’, subliniază Eugen Avram.

La 30 de ani de la prima ediţie de ‘Om Bun’, muzicianul le doreşte ‘organizatorilor puterea de a-l readuce pe făgaşul primelor 20 de ediţii, adică festival-concurs, anual, televizat’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks