Pentru Maria Gheorghiu, Festivalul ‘Om Bun’ a însemnat revenirea la muzică, deschiderea unor noi orizonturi. Acum, artista se pregăteşte pentru o nouă întâlnire cu publicul, chiar dacă altfel, în ediţia aniversară a festivalului, ea recunoscând că nu este neapărat un fan al concertelor online, pentru că este importantă reacţia oamenilor care te ascultă.
Maria Gheorghiu a vorbit, pentru AGERPRES, despre emoţii, trăiri, sentimente şi bineînţeles muzică.
Ce a însemnat pentru ea Festivalul ‘Om Bun’? Revenirea la muzică, dar şi noi prieteni.
”Dacă ar fi să sintetizez, pot spune că el a reprezentat revenirea mea la muzică. Detaliind, a însemnat atât de mult încât aş putea scrie o carte, pentru că datorită festivalului am cunoscut în esenţă genul, am cunoscut mari artişti pe care îi admiram, dar care mi-au devenit prieteni, mi s-au deschis uşi importante pentru vremea aceea în mass-media”, a afirmat ea.
Artista îşi aduce aminte cu nostalgie de prima ediţie a festivalului la care a participat şi recunoaşte că aceasta a fost ”cu premiu, dar nu şi coroniţă”.
”Am participat încă de la prima ediţie a festivalului şi ea a fost foarte importantă, pentru că venea după o pauză mare de cântat în ceea ce mă priveşte. Mă căsătorisem, aveam un copil mic şi toată atenţia mea se îndreptase câţiva ani buni asupra familiei. Când am auzit de festival, mi-am zis că e o ocazie de a reveni la ce îmi e mai drag pe lume – muzica. Am luat chitara din debara şi am început să cânt din nou, pregătindu-mă pentru festival. Evident că timpul alocat a fost mult prea scurt, aşa că prima ediţie a fost cu premiu, dar nu cu coroniţă… Nu m-am descurajat, m-am ambiţionat şi am participat şi la următoarele două ediţii în calitate de concurent. Şi aşa a venit şi coroniţa! De când am câştigat festivalul, în 1993, pot să spun că viaţa mea s-a schimbat cu 180 de grade; am început să particip din nou la evenimentele cultural-muzicale, să compun şi să mă gândesc la primul meu material discografic. Au apărut invitaţiile peste hotare, Franţa fiind prima ţară care m-a îmbrăţişat ca artist şi datorită căreia mi-am luat curaj pentru editarea primului meu material discografic. El a apărut în doi ani de la câştigarea Festivalului ‘Om Bun’ şi cuprinde şi ‘Cântec de tânăr soldat’ şi ‘Fluieraş de os’, cele două compoziţii care mi-au adus la vremea respectivă aprecierea juriului şi, evident, mult râvnitul premiu”, a rememorat ea.
La capitolul ‘amintiri’, Maria Gheorghiu menţionează acel moment în care Victor Socaciu a numit-o ‘Joan Baez a României’.
”Nu le pot cataloga în amintiri mai mult sau mai puţin importante, pentru că tot ce trăiam la acel festival era important – interacţiunea cu ceilalţi concurenţi, cu publicul, cu artiştii consacraţi pe care îi studiam încercând să aflu ce îi face atât de speciali şi ce ar trebui să fac şi eu pentru a putea sta alături de ei pe scenă… Erau momentele de la Teatrul ‘Ion Creangă’ din culise, când fiecare dintre noi căuta un loc ferit în care să repete… şi era, desigur, finalul de festival în care cu toţii, concurenţi şi invitaţi, urcam pe scenă şi cântam împreună ca o mare familie. Da, la ‘Om Bun’, în anii de început, am fost cu toţii o mare familie. Totuşi un lucru mi-a rămas bine întipărit, când tatăl lui Victor Socaciu, care urmărea cu religiozitate festivalul, se supărase la a doua mea participare, spunând că eu ar fi trebuit să iau premiul cel mare… Poate a contribuit şi asta, nu ştiu, la faptul că în anul următor am câştigat. Tot atunci, Victor Socaciu a spus despre mine că sunt ‘Joan Baez a României’, fără să bănuiesc atunci că francezii îmi vor spune la fel, doi ani mai târziu, în Normandia, la Caen”, a dezvăluit artista.
Despre schimbările din muzica folk în ultimii 30 de ani, Maria Gheorghiu consideră că, la început, se punea mai mult preţ pe valoarea autentică, acum… ”e mai important cât de mult ştii să jonglezi cu online-ul”.
”Cred că la început se punea mai mult preţ pe valoarea autentică. Trebuia să ai voce, să ştii chitară, să ai un text bun, un mesaj puternic de transmis. Astăzi, e mai important cât de mult ştii să jonglezi cu online-ul, cât de bine ştii să îţi ‘fabrici’ o poveste bine împachetată care să atragă internauţii, fără a avea neapărat substanţă. Desigur, între cei care vin puternic din urmă sunt şi artişti care au luat în serios treaba asta cu folk-ul, sunt foarte buni pe instrument, au voci bune şi emană un soi de magnetism care prinde, concretizat prin texte inteligente cu lipici la public şi mesaje în concordanţă cu timpurile pe care le trăim. Ei duc mai departe genul”, afirmă ea.
Cât priveşte această ediţie aniversară a festivalului…
”Off… Nu aş fi vrut să fim nevoiţi să facem această aniversare doar online. Este atât de importantă sărbătoarea celor 30 de ani pentru toţi cei care la un moment dat au avut legătură cu festivalul! Dar, dacă astea sunt condiţiile, ne adaptăm şi încercăm să nu facem din asta neapărat un handicap. Aş spune chiar că online-ul vine în întâmpinarea celor care, din diferite motive (în primul rând de distanţă), nu au putut participa în alţi ani la Galele de la Sala Palatului. Acum, datorită internetului, pot urmări de acasă, confortabil, tot festivalul, chiar dacă locuiesc în alte părţi ale lumii. Faptul că link-ul cu înregistrările rămâne încă 24 de ore pe platformă dă posibilitatea şi celor care, din diverse motive, nu pot fi prezenţi în faţa computerelor la ora începerii recitalurilor sau trăiesc, de exemplu, în America sau Australia, să poată vedea festivalul”, consideră artista.
Ea admite că nu este un fan al concertelor online, pentru că este importantă comunicarea cu publicul.
”Se ştie, nu sunt neapărat fan al concertelor online, pentru că e importantă comunicarea cu publicul tău, e importantă reacţia oamenilor care te ascultă. Când cânţi pe scenă se creează un flux de energie care circulă în ambele sensuri: dinspre artist spre publicul din sală, cel care întoarce emoţia şi o amplifică; însă acum trebuie să ne adaptăm, pentru că momentan nu există posibilitatea unor concerte cu public. Eu am experimentat, în urmă cu puţin timp, un astfel de concert, care fusese anulat din cauza noilor restricţii şi vă spun sincer – nici nu m-am aşteptat să fie atât de bine! Totul este să pregăteşti foarte bine transmisia, cu profesionişti (nu de acasă din sufragerie…) şi atunci lipsa publicului nu mai este neapărat un handicap. Eu m-am surprins cât de bine a ieşit concertul, cât de bine am reuşit să comunic închipuindu-mi că publicul este în spatele camerelor de filmat! A contribuit şi faptul că sunetul a fost impecabil şi că am cântat într-un spaţiu destinat concertelor, chiar dacă fără public”, a precizat Maria Gheorghiu.
Aceasta este de părere că trăim într-o epocă în care cultura adevărată ni se serveşte în doze din ce în ce mai mici, e o scară a valorilor răsturnată, iar tinerii vin spre acest gen muzical, dar nu în număr mare.
”Vin, însă nu în număr atât de mare pe cât mi-aş dori. Să nu uităm totuşi că trăim într-o epocă a consumerismului, o epocă în care cultura adevărată ni se serveşte în doze din ce în ce mai mici. E o scară a valorilor răsturnată şi e destul de greu să convingi că mai există şi altceva decât ceea ce ni se serveşte zilnic prin toate canalele de comunicare. Spunea cineva că ne vom salva în grupuri mici; cred că depinde de noi cât de mult vom mări grupul iubitorilor de folk şi poezie, cât de bine vom şti să îi atragem pe tineri către valori autentice”, punctează artista.
Maria Gheorghiu subliniază că îi lipsesc scena şi publicul.
”Eu fac parte din categoria aceea de oameni care simte nevoia de comunicare pe viu, simte nevoia îmbrăţişărilor şi izolarea nu este deloc benefică pentru mine. Am încercat totuşi să o fructific scriind câteva cântece noi, unul dintre ele fiind chiar un panaceu la starea de urgenţă prin care am trecut. Este vorba de cântecul ‘Lumi închise’. Ca să înţelegi ce vreau să spun e suficient să asculţi cântecul”, a mai spus ea.
Dacă ar fi să dea timpul înapoi şi să schimbe ceva în viaţa ei de artist, Maria Gheorghiu îşi reproşează doar faptul că nu a ştiut nici atunci şi nici azi ‘să dea din coate’ mai mult, să fie mai expansivă.
”Am urcat fiecare treaptă, am muncit mult şi am conştientizat că fiecare emoţie, chiar dacă mi-a adus uneori mai mult tremur în voce decât este permis, nu făcea decât să amplifice de fapt modul de a transmite mai departe starea. Fiind o perfecţionistă din fire, la început mă deranja asta; treptat am realizat că este mai important să dăruieşti decât să demonstrezi ori dăruirea vine uneori la pachet cu mai multă emoţie. Îmi reproşez doar faptul că nu am ştiut nici atunci şi nu ştiu nici azi ‘să dau din coate’ mai mult, să fiu mai expansivă şi acolo unde o uşă se închide să intru pe fereastră, aşa cum se întâmplă în lumea noastră. Puţini sunt cei care vin să te întrebe dacă vrei să cânţi la nu ştiu ce festival sau să ţii nu ştiu unde un mare concert sau să faci un turneu. Poate că ar fi trebuit să semnez cu un impresar, da, cred că ăsta e reproşul pe care mi-l fac”, mărturiseşte artista.
Iar mesajul ei pentru 30 de ani de ‘Om Bun’ este sugestiv: ”Păstraţi speranţa, lumile se vor deschide! Până atunci, ajutaţi-ne – online – să rămânem împreună! ‘Ne-om întoarce-n-curând/ Ăsta-i singurul gând/ Bucuroşi ne vom îmbrăţişa/ Chiar de asta vă spun să păstraţi vinul bun/ Pentru când ne vom revedea!’ (Lumi închise)”.
