A creat şi, în următorii 30 de ani, a crescut Festivalul ‘Om Bun’. Pentru Victor Socaciu, ‘Om Bun’ rămâne ‘acel copil frumos’, gândit şi plămădit împreună cu colegii săi la prima ediţie, şi pe care l-a dus, ‘după aceea, singur, la grădiniţă, la şcoală, la liceu, la universitate, la un masterat şi acum a intrat, cum s-ar spune, bine în pâine’.
AGERPRES: În 2021, se împlinesc 30 de ani de la debutul Festivalului ‘Om Bun’, o poveste frumoasă. Care a fost începutul acestei aventuri?
Victor Socaciu: Am să încerc să spun pe scurt istoria asta. În 1990, imediat după Revoluţie, un grup de artişti, din care făceam şi eu parte, ne-am strâns în Societatea Metronom, era o societate de tip sindical, ne-am gândit noi, mai ales din zonele folk, rock, blues, jazz, zone de muzică mai de underground în perioada respectivă, în căutarea unei instituţionalizări a acestor genuri muzicale. Sigur că, de-a lungul anilor, acest lucru încet – încet s-a întâmplat şi putem vorbi acum de o recunoaştere a tuturor acestor genuri şi, bineînţeles, de o susţinere şi de o promovare a lor în spaţiul nostru artistic. Dar, mă întorc acum la Festivalul ‘Om Bun’, un prim pas către instituţionalizarea genului de muzică folk a fost instituirea unui festival naţional concurs de muzică folk. A fost propunerea mea, îmbrăţişată de tot colectivul de conducere de atunci, care în zona folk îi avea ca reprezentanţi pe Mircea Vintilă şi Vali Sterian. De asemenea, a îmbrăţişat ideea ziaristul de notorietate care era şi atunci, şi acum, Andrei Partoş. În acest careu – Partoş, Sterian, Vintilă, Socaciu – s-a cristalizat primul regulament, prima idee de festival în trei zile şi care aproape a devenit un tipar pentru orice festival care a urmat şi, dacă stau să mă gândesc bine, în jur de 25 de festivaluri au apărut în întreaga Românie ulterior, în următorii 20 de ani, care mergeau pe acest tipar instituit, cum vă spuneam, în 1991, martie chiar. De aceea în luna asta martie, la sfârşitul ei, avem această aniversare – 30 de ani – şi nu oricum, ci prin prezenţa a 30 de cantautori, dintre cei mai apropiaţi de fenomenul ‘Om Bun’ şi, bineînţeles, şi cei mai iubiţi cantautori din România. Nu toţi, dar 90% suntem acolo.
AGERPRES: Acum, după 30 de ani, ce înseamnă Festivalul ‘Om Bun’?
Victor Socaciu: Festivalul ‘Om Bun’, pe lângă faptul că a existat ca un reper naţional, fiind şi în Capitală, fiind cel la care se ajunsese la un fel de tragere a unei linii de bilanţ în fiecare an, a devenit un fel de reper, să spunem, al mişcării folk şi ca atare întotdeauna festivalul a fost o sărbătoare pentru întreaga mişcare românească de muzică şi poezie. Aşa că, astăzi, a rămas în aceleaşi coordonate, dar aniversarea înseamnă şi faptul că ne putem oferi o îmbrăţişare, ne putem bucura că am rezistat timpului şi, mai ales, ne putem bucura de ceea ce s-a creat în aceşti 30 de ani, mă refer la acele valori care sunt cântecele noastre, creaţiile noastre, care sunt de fapt rămase pentru toţi iubitorii de muzică din România, să nu spunem pentru tot poporul să nu pară cuvinte mari.
Pentru mine, ‘Om Bun’ rămâne acel copil frumos pe care l-am gândit împreună cu colegii mei, l-am plămădit împreună cu colegii mei la prima ediţie şi pe care l-am dus, după aceea, singur, la grădiniţă, la şcoală, la liceu, la universitate, la un masterat şi acum a intrat, cum s-ar spune, bine în pâine.
AGERPRES: Anul acesta este o ediţie total atipică, pentru artişti, în general, a fost un an total atipic. Cum va fi festivalul, cum l-aţi pregătit?
Victor Socaciu: A fost pregătit pentru postura de online, pentru că asta ne oferă vremurile. De asemenea, în sala în care vom performa, live, vom avea o mână de spectatori, pur şi simplu pentru atmosferă, crearea unei atmosfere, să nu cântăm la un perete, ci să cântăm la 20 – 30 de oameni, şi atunci acel schimb energetic pe care îl presupune dialogul artistic să fie posibil, şi care se va transmite, fireşte, şi în casele celor care şi-au cumpărat un bilet pentru a urmări online festivalul. Ce pot să spun mai mult decât că mă aştept şi la un semn de solidaritate din partea tuturor celor care iubesc folk-ul românesc. Le reamintesc, deşi cred că nu este neapărat cazul, dar o să o fac, că acest an, care s-a împlinit deja de la schimbarea totală a vieţilor noastre, cel puţin pentru artişti a fost un an nefast în ceea ce înseamnă activitatea lor, imposibilitatea lor de a munci şi când spun solidaritate mă gândesc că toţi acei care iubesc folk-ul şi care iubesc şi artiştii ar trebui să dea acest semn de solidaritate participând la festival. Cei 30 de artişti pe care i-am invitat vor putea fi vizionaţi o dată în direct şi timp de 24 de ore după spectacol rămân pe aceeaşi platformă înregistraţi, iar cei care nu i-au putut vedea în direct îi vor putea vedea ulterior.
AGERPRES: Pe parcursul festivalului vor fi şi câteva surprize…
Victor Socaciu: Nu le dezvălui pentru că de aceea sunt surprize. Dar, totuşi, am făcut gafa asta într-un interviu la radio şi am să îl invit, probabil în recitalul meu, pe un artist excepţional, care a lansat în folk nu multe cântece, le numeri pe degetele de la o mână, dar toate sunt piese evergreen-uri, ‘Ordinea de zi’ sau ‘Ca lumina ochilor’, mă refer la artistul George Nicolescu. Va fi prezent pentru că el îmi este drag, foarte drag, îl invit chiar în interiorul recitalului meu şi am să cânt împreună cu el. Mai mult nu spun legat de surprize, dar ele vor fi.
AGERPRES: Care este cea mai frumoasă amintire de la ‘Om Bun’?
Victor Socaciu: Sunt multe amintiri frumoase, excepţionale chiar, una pe care trebuie să v-o spun este legată de prezenţa, în 2011, la ediţia cu numărul 20, a celebrului cântăreţ irlandez Donovan. L-am dorit, noi toţi cantautorii din România, pentru că el a fost pentru noi un, cum să spun, material didactic, unul din oamenii care au scris alfabetul mondial în muzica folk, alături de Bob Dylan, Joan Baez, Woody Guthrie. Deci, acest Donovan, pe care l-am aşteptat eu, că era invitatul meu, la aeroport, de o modestie cuceritoare, l-am adus în centrul Bucureştiului şi s-a minunat. El credea că România este pe undeva în Evul Mediu, şi în cele două – trei zile cât a stat aici l-am dus în mai multe locuri, tocmai pentru că văzusem ce percepţie avea el despre România şi când a plecat de aici mi-a mulţumit şi mi-a spus că aşa revelaţie nu-i vine să creadă că a trăit. Plus întâlnirea cu publicul românesc, care a fost una foarte frumoasă şi memorabilă, dar şi faptul că a spus ‘ce muzică aveţi voi!’, că el ne asculta din culise, venea la buza culiselor şi asculta ce cântă unul, ce cântă celălalt, cei care erau în acelaşi spectacol cu el, şi a văzut un nivel de compoziţie şi de creaţie folk inimaginabil. A spus ‘voi sunteţi mai tari ca noi!’. Sigur că a vrut să fie drăguţ cu noi, a vrut să fie într-un fel părtaş la sărbătoarea noastră, că atunci eram la ediţia cu numărul 20, tot o sărbătoare ca şi asta de acum, numai că aia era cu 4.500 de iubitori de folk la Sala Palatului, în live. Asta e una din amintirile frumoase pe care le-am trăit în această istorie de 30 de ani a Festivalului ‘Om Bun’.
AGERPRES: Ce s-a schimbat în muzica folk în ultimii 30 de ani?
Victor Socaciu: S-a schimbat un lucru foarte important: s-a profesionalizat. Pot să spun că în anii ’70, ’80 folk-ul era într-o zonă a amatorilor, dar totuşi din aceeaşi perioadă s-au desprins în jur de zece cântăreţi care au trecut, majoritatea din Cenaclul Flacăra, şi au rămas vreo zece personalităţi care au dovedit de la începuturi un nivel mai înalt decât cel de amator şi au devenit profesionişti foarte repede, şi au continuat aşa, practic evoluând cu fiecare an. Nu mai spun că toţi cei care au venit la competiţiile pe care ‘Om Bun’ le-a organizat cu fiecare an erau mai buni. Eu am răspuns într-un interviu în care tocmai aceşti concurenţi mă întrebau cum să facă ei să devină importanţi, să aibă un cuvânt de spus în muzica folk şi le-am spus ce am gândit eu când am ajuns în Cenaclul Flacăra. Le-am spus aşa: eu, atunci când am ajuns în Cenaclul Flacăra, când mi s-a permis să debutez în Cenaclul Flacăra, eu ştiam tot ce se cântă în Cenaclul Flacăra şi ceva în plus. La acest îndemn al meu, copiii ăştia care au venit în anii ’90, 2000, 2015 au venit cu un bagaj deja foarte bogat pentru că generaţia mea le oferise, să spun aşa, alfabetul, le oferise tot ceea ce înseamnă gândire, construcţie, arhitectură, mă refer la construcţiile muzicale şi, bineînţeles, relaţia cu textul, cu poezia, şi atunci am observat acest lucru, cel mai îmbucurător dintre toate, cei care intră acum în zona folk deja au depăşit faza de amator, ei sunt aproape semi-profesionişti şi chiar în zona profesionistă cu adevărat.
AGERPRES: În perioada aceasta mai vin tinerii spre muzica folk, mai vin spre poezie?
Victor Socaciu: Aceasta este o întrebare perpetuă în ceea ce mă priveşte şi mi-am dat şi răspunsul văzând structura publicului pe care o am în sală atunci când cânt la Deva, la Timişoara, la Iaşi sau Braşov, Constanţa sau Baia Mare, Cluj sau Oradea, întotdeauna am vrut să văd care este acest procent de tineri în rândul spectatorilor şi bucuria mea a fost foarte mare pentru că depăşeşte în general 40%. Într-o sală în care te aştepţi să fie doar nostalgicii muzicii folk, găseşti un procent de peste 40% de tineri, dovadă că tinerii nu pot să trăiască fără poezie, orice s-ar spune, iubirea care este sentimentul dominant în tinereţe nu există fără poezie.
AGERPRES: Dacă ar fi să daţi timpul înapoi, să vă întoarceţi în urmă cu 30 de ani, aţi schimba ceva din viaţa dumneavoastră de artist?
Victor Socaciu: Este o întrebare foarte dificilă, pentru că deunăzi vorbeam cu cineva şi spuneam că, dacă aş fi tânăr, m-aş fi făcut dirijor de orchestră simfonică. Sunt mare iubitor de muzică clasică, de altfel eu sunt chitarist la bază, de clasic, chitară clasică, dar nu spun de asta, spun că sonoritatea, arhitectura, construcţia în ceea ce priveşte muzica înaltă, muzica clasică, sunt atât de ademenitoare, de cuceritoare în acelaşi timp încât mi-ar fi plăcut să fiu şi aşa ceva. Dar, dacă ar fi fost să fiu doar un simplu cântăreţ, nu mi-ar fi plăcut să fiu rocker, nu mi-ar fi plăcut să fiu rapper, nu mi-ar fi plăcut să fiu cântăreţ de muzică uşoară, ci mi-ar fi plăcut să fiu exact ceea ce sunt şi puţin mai mult decât ceea ce sunt.
AGERPRES: Ce v-a lipsit în ultima perioadă şi cum aţi umplut timpul acesta?
Victor Socaciu: Am reuşit să îmi umplu timpul, care dintr-odată a devenit nesfârşit de liber, am scris o carte de poezie, de pastile, de poezie în proză şi aforisme. Am scos-o anul trecut în vară, dar tot din aceleaşi motive n-am putut să îi fac o reclamă mai serioasă şi o promovare cum mi-aş fi dorit. Am mai scris muzică pentru încă un album şi jumătate şi, de asemenea, am în minte nişte proiecte legate tot, fireşte, de zona artistică. Dar sigur că cel mai mult mi-a lipsit publicul, pentru că, dacă toată viaţa mea a fost construită pe această relaţie cu publicul, acest schimb şi dialog energetic, sufletesc cu publicul, trezindu-te amputat de acest dialog, dacă nu eşti puternic, dacă nu eşti cât de cât echilibrat, poţi să clachezi. Asta pot să spun că mi-a lipsit cel mai mult – relaţia cu publicul.
AGERPRES: Acum, la 30 de ani de ‘Om Bun’, faceţi o urare oamenilor care îl fac posibil de ani de zile – poate un vers, poate un cântec, poate doar ceva simplu – un gând.
Victor Socaciu: Vreau să îi rog pe toţi spectatorii să rămână în continuare să ne privească, să ne primească cu aceeaşi încredere în sufletele lor. Suntem, cel puţin eu cu generaţia mea de cântăreţi, aceiaşi indivizi care nu ne-am dat în lături în a spune adevărul, de a vă cânta ce vă bucură, dar şi ceea ce vă doare. Vă mai spun un vers, o strofă: Curat şi bun, un cântec murmurând, Sunt cântăreţul care nu disperă, Un cântec viu eu vă aduc oricând, Să veşnicim o clipă efemeră. Eu nu-s vedeta care-mparte poze, Şi nici pentru aplauze nu cânt, Doar fac naveta între două roze, Şi fericit numai pe drumuri sunt. Când frământări adânc te cercetează, Şi-n tâmpla ta speranţele se frâng, Un cântec îţi va sta mereu de pază, Cu tine râd şi tot cu tine plâng. Sunt omul cu o chitară, sunt omul care vă adună, Să facem cu un cântec, Un pic viaţa mai bună.
