Acasă55Oprea: Miniştrii PSD şi-au îndeplinit jaloanele privind a doua cerere de plată...

Oprea: Miniştrii PSD şi-au îndeplinit jaloanele privind a doua cerere de plată din PNRR

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat, luni, că miniştrii social-democraţi şi-au îndeplinit jaloanele privind cea de-a doua cerere de plată din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

El a precizat că şedinţa de luni a Biroului Permanent Naţional al partidului a fost una tehnică, discutându-se în detaliu stadiul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, al jaloanelor ce trebuie îndeplinite.

‘În cererea de plată numărul 2, unde valoarea netă va fi de 2,56 miliarde de euro, toţi miniştrii Partidului Social Democrat şi-au îndeplinit jaloanele. Sigur că am vorbit şi despre paşii care urmează, despre cererea de plată numărul 3, despre toate jaloanele care sunt astăzi fie în proces legislativ, fie în lucru în cadrul Guvernului’, a afirmat Oprea, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PSD.

Conducerea PSD a mai discutat despre ‘nevoia de stabilitate’ în această perioadă, a completat Radu Oprea.

‘Ştim foarte bine care sunt problemele românilor, faptul că ne confruntăm şi se confruntă cu creşterea preţurilor la alimente, la energie. Ne preocupă veniturile românilor şi discuţiile de astăzi din Biroul Permanent Naţional au fost toate în jurul acestor teme şi al soluţiilor pe care PSD le propune în continuare pentru a reuşi să rezolvăm aceste probleme’, a menţionat el.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks