Artistul Mihai Mărgineanu a transmis un mesaj dur la adresa lui Nicușor Dan, scrie dcnews.ro.
Artistul Mihai Mărgineanu și-a exprimat nemulțumirea față de situația traficului din Capitală.
După ce a parcurs drumul de la Arcul de Triumf până la un mall din Băneasa în aproape o oră, el a atras atenția asupra problemelor majore de trafic din oraș, acuzând administrația locală de proasta organizare a circulației.
Cântărețul a criticat dur administrația primarului Nicușor Dan, afirmând că acesta a preluat personal atribuțiile Comisiei de Circulație a Primăriei, pe care aproape a desființat-o. Mihai Mărgineanu a punctat că traficul din București a devenit „de Doamne ferește”, îngreunându-i activitatea cotidiană.
„Am plecat de acasă, de lângă Arcul de Triumf, și am mers până la mall Băneasa la ora 13:30. Am făcut 10 km în 54 de minute, cu o viteză medie de 12 km/h, pe cea mai lată stradă din București, 3 sau 4 benzi pe sens, în funcție de șantierele în lucru.
Problema nu sunt șantierele, ci proasta organizare a circulației, iar demersul meu vreau să fie următorul:
Să intervină cineva (nu știu cine! Prefectul, Primul Ministru, societatea civilă, Dumnezeu) ca domnul Nicușor Dan să nu mai aibă voie să ia nicio decizie administrativă în viitorii 200 de ani. Omul ăsta, deghizat în apărător al cetățeanului bucureștean, este, în fapt, un organizator mediocru, un distrugător și un inamic al privatului cu inițiativă.
Aproape că a desființat Comisia de Circulație a Primăriei Capitalei, luându-le personal toate atribuțiile. Și nu asta e problema, că nici ăia nu erau mari profesioniști neapărat, dar traficul este de Doamne-ferește, indiferent de ora la care intenționezi să circuli prin București. Viața în București a ajuns de Doamne-ferește!
Am ajuns să nu mai pot merge nicăieri în orașul meu. Dacă nu ajung la treabă, cine mama-dracului mai plătește impozitele de 450.000 de lei anual, stimate primar?”, a scris Mihai Mărgineanu pe Facebook.
Articolul „Opriți-l pe Nicușor Dan, să nu mai ia nicio decizie în următorii 200 de ani! Să intervină cineva – Prefectul, Primul Ministru, societatea civilă, Dumnezeu”, spune artistul Mihai Mărgineanu apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro