Opt magistraţi de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) vor vizita judeţul Maramureş în perioada 1-4 decembrie, urmând să participe şi la o conferinţă profesională, a anunţat, marţi, decanul Baroului Maramureş, avocatul Florin Andreicuţ.
Evenimentul este organizat în colaborare cu Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (INPPA).
Printre cei opt magistraţi aşteptaţi în Maramureş se numără şi Iulia Motoc, judecător din partea României la CEDO.
Conform programului anunţat de Baroul Maramureş, pe 1 decembrie vor fi depuse coroane de flori la Casa Memorială Vasile Lucaciu din Siseşti, iar pe 2 decembrie la Memorialul Durerii din Sighetu Marmaţiei şi la Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei.
Conferinţa Profesională ‘Avocatură şi Tradiţii’, la care vor participa şi judecătorii CEDO, se va desfăşura pe 3 decembrie la Baia Mare, cu începere de la ora 9,00. AGERPRES / (AS – autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă)