Camera Deputaților a votat propunerea președintelui AUR, George Simion, de a retrimite la comisiile de specialitate proiectul de lege privind „mobilitatea urbană durabilă”, PLX-47/2023, scrie r3media.ro.
În plenul de azi al Camerei Deputaților, George Simion a luat cuvântul și a cerut colegilor să voteze pentru rediscutarea acestui proiect în Comisiile de specialitate, argumentând că este unul care încalcă mai multe libertăți garantate în Constituție. Liderul AUR a mai spus că a primit foarte multe mesaje de la cetățeni, care i-au atras atenția asupra subiectului.
„E vorba despre PLX-47/2023: cer retragerea de pe ordinea de zi a acestui proiect care încalcă libertatea de mișcare și multe alte drepturi fundamentale. E vorba despre legea privind așa zisa mobilitate urbană, „orașele de 15 minute”. Am primit multe mesaje din partea cetățenilor îngrijorați și mi se pare justificată retrimiterea la Comisii a acestui proiect, pentru a-l reanaliza cum se cuvine”, a spus Simion de la tribuna Camerei.
Președintele de ședință a supus la vot propunerea lui Simion și a fost votată: 163 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”, 35 de abțineri. Astfel că Plx-47/2023 a fost retrimis la comisii pentru două săptămâni.
Deși președintele de ședință a spus că nu era pe ordinea de zi, proiectul era trecut la punctul 8.
Avocatul Gheorghe Piperea a analizat această lege, numind-o neconstituțională și totalitară.
Articolul „Orașele de 15 minute” se amână; Parlamentul a votat retrimiterea la comisii a proiectului privind „mobilitatea urbană durabilă” după intervenția lui George Simion (AUR) apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro