Spectacolul ‘Oraşul nostru’ de Thornton Wilder, în regia lui Alexandru Dabija, va fi prezentat în premieră la Teatrul Excelsior pe 9 şi 10 iunie.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, în maniera sa inconfundabilă, cu umorul şi inteligenţa care îi definesc amprenta regizorală, Alexandru Dabija a creat alături de actorii Teatrului Excelsior un spectacol care aduce în prim-plan forţa de semnificare a gestului şi a cuvântului, dincolo de convenţiile clasice ale teatrului sau decoruri sofisticate.
‘Ideea acestei montări a apărut într-un context foarte favorabil. Am întâlnit la Teatrul Excelsior o trupă minunată de actori, o trupă extraordinară pe care am descoperit-o – nu cu surpriză, pentru că ştiam că e o trupă bună! Ştiam că e o trupă bună, dar nu ştiam că e chiar atât de bună! E o trupă excelentă! (…) Am acceptat provocarea. Textul acesta, eu voiam să îl fac de foarte multă vreme. Cred că este unul dintre textele majore ale culturii teatrale contemporane. Este un text extrem de important şi underrated’, a declarat Dabija, citat în comunicat.
Din distribuţie fac parte Iulia Samson, Bogdan Nechifor, Dan Pughineanu, Mihaela Trofimov, Doru Bem, Oana Predescu, Mihai Mitrea, Dana Marineci, Mircea Alexandru Băluţă, Ana Udroiu, Radu Micu, Dan Clucinschi, Ovidiu Uşvat, Matei Arvunescu, Ion Bechet, Robert Radoveneanu, Alex Popa, Andreea Hristu, Dragoş Spahiu, Annemary Ziegler, Elena Ghimpeţeanu. Muzica originală îi aparţine Adei Milea.
Scrisă în 1938 şi distinsă cu Premiul Pulitzer în acelaşi an, piesa ‘Oraşul nostru’ urmăreşte viaţa de zi cu zi a locuitorilor unui orăşel american, Grover’s Corners, pe parcursul a 12 ani – un bun prilej de a vorbi, cu umor şi compasiune despre viaţă, cu caruselul ei de întâmplări banale sau excepţionale, cu preaplinul sau golul ei de sens.