Deputatul Ludovic Orban i-a transmis, luni, ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, că este ‘evident’ pentru orice om ‘care ştie aritmetică’ că nu se poate executa bugetul de stat adoptat în Parlament la începutul anului şi nu există resurse pentru a suplimenta cheltuielile.
‘Este evident pentru orice om care a învăţat aritmetică că nu aveţi cum să executaţi acest buget cu care v-aţi prezentat în faţa Parlamentului la începutul anului, pentru că, în loc să faceţi o analiză foarte serioasă a situaţiei economice, în loc să încercaţi să luaţi măsuri, pe de o parte, de reducere a inflaţiei prin politici fiscal-bugetare şi, pe de altă parte, măsuri de stimulare a creşterii economice şi, mai ales, de reducere a deficitului bugetar şi a cheltuielilor, dumneavoastră inventaţi noi cheltuieli, în condiţiile în care este foarte clar că veniturile, chiar umflate cu pompa inflaţiei pe care o încurajaţi, nu vă vor asigura sumele necesare pentru cheltuieli’, a afirmat Orban, în plen, la dezbaterea ‘Ora Guvernului’, la care a fost prezent ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
El a spus că execuţia bugetară pe primele patru luni arată ‘probleme enorme’, menţionând că nu există resurse pentru a suplimenta cheltuielile.
‘Vă veţi afla în situaţia în care nu veţi putea finanţa cheltuielile şi o veţi face pe spinarea pensionarilor cărora le-aţi promis că le măriţi pensiile cu 40% şi le-aţi mărit doar cu 10% la o inflaţie de 14%, o veţi face pe spinarea mediului de afaceri cărora nu le rambursaţi TVA şi întârziaţi cu plata concediilor medicale, o veţi face pe seama investiţiilor care, în mod evident, sunt la un nivel mai jos decât în anul 2021. Asta în condiţiile în care vă trebuie spaţiu bugetar pentru începerea implementării Programului ‘Anghel Saligny’, în condiţiile în care PNDL 1 şi PNDL 2 nu sunt finalizate şi mai au nevoie în următorii doi ani de finanţări de aproximativ 8 – 10 miliarde, dacă nu şi mai mult. Vă trebuie spaţiu bugetar ca să faceţi faţă creşterii costurilor lucrărilor publice pe care încă nu l-aţi evidenţiat prin acte normative la nivelul real’, a explicat Ludovic Orban.
Potrivit acestuia, mai trebuie spaţiu bugetar şi pentru începerea absorbţiei fondurilor rambursabile din PNRR.
‘Va trebui să respectaţi strategia fiscal-bugetară pe care tot voi sunteţi cei care aţi pus-o pe masa Comisiei Europene şi nu veţi avea capacitatea să faceţi aceste lucruri. În concluzie, domnule ministru, învăţaţi să spuneţi nu. Spuneţi-le celor care sunt colegi cu dumneavoastră în Guvern şi care nu înţeleg economie că nu mai este posibil’, a transmis Orban.