Acasă55Orban, către USR: Dacă voi nu m-aţi vrut, eu vă vreau

Orban, către USR: Dacă voi nu m-aţi vrut, eu vă vreau

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a declarat că partidul pe care îl conduce, alături de USR şi PMP, trebuie să reprezinte electoratul de dreapta.

Duminică, în cadrul evenimentului de lansare a organizaţiei Forţa Dreptei Bucureşti, Orban a mărturisit că există persoane care îl întreabă de ce colaborează cu USR, având în vedere că acest partid nu l-a susţinut pentru funcţia de prim-ministru.

‘Încă sunt mulţi care mă abordează pe Facebook sau în întâlnirile pe care le am în teren, nu puţine la număr: ‘Domnule, cum poţi să colaborezi cu USR? Din cauza USR tu n-ai ajuns prim-ministru’. Răspunsul meu e foarte simplu: eu colaborez cu acei oameni care ştiu că dacă am făcut o înţelegere, vor duce acea înţelegere la bun sfârşit. Eu colaborez cu acei oameni care sunt afini, ale căror principii, idei, valori sunt apropiate de ideile, valorile, principiile în care credem noi. Şi am să le spun USR-iştilor, făcând, aşa, o amintire la o vorbă: Dacă voi nu m-aţi vrut, eu vă vreau’, a spus Orban.

El i-a mulţumit pentru prezenţă şi liderului PMP, Eugen Tomac, pe care l-a numit ‘prieten’. Totodată, a menţionat că există membri PMP care sunt supăraţi pe el, deoarece ‘au impresia’ că nu a făcut tot ce era posibil pentru a ajuta Partidul Mişcarea Populară să intre în Parlament.

‘Vă garantez că nu este aşa. Mi-aş fi dorit ca PMP să fie în Parlament, pentru că atunci am fi avut o coaliţie de centru-dreapta mult mai solidă, care nu ar fi permis trădătorului şef să readucă PSD la putere, ci ar fi creat o bază parlamentară mai solidă, mai consecventă, care ar fi putut asigura o guvernare de centru-dreapta autentică. Şi trebuie să îi spun domnului Tomac că au avut de suferit de pe urma faptului că au sprijinit guvernul pe care l-am condus. Fără a avea o reprezentare la nivel de ministere, au avut o reprezentare la nivelul doi şi trei al administraţiei şi din păcate a trebuit să fie şi ei ţinta – exact cum era noi, cei care eram în guvern – defăimărilor, calomniilor, linşajelor mediatice organizate de stânga’, a susţinut el.

Orban a mai precizat că dreapta a câştigat toate alegerile prezidenţiale începând din 1996, cu o singură excepţie: anul 2000. Orban a declarat că PSD vrea să obţină din nou victoria în prezidenţiale, dar şi-a exprimat totodată convingerea că ‘dreapta are capacitatea de a genera din nou un candidat’ care să iasă învingător în alegeri.

‘Există o falsă opoziţie care a fost construită de planificatorii din spatele PSD, din spatele alianţei dintre foştii comunişti şi securişti, astfel încât să îşi asigure câştigarea alegerilor fără nicio problemă. Haideţi să le dăm răspunsul: dreapta are capacitatea de a genera din nou un candidat care să intre în turul doi şi un candidat care să bată candidatul PSD. Dreapta are forţa, în sfârşit, să pună în fruntea României un om merituos, un om onest, un om corect, cinstit, care să se ţină de cuvânt, care să îşi iubească ţara şi semenii. Un om care, într-adevăr, să îşi dea inima, sufletul, energia, viaţa pentru ţara pe care o iubim şi pe care putem să o punem pe piedestalul pe care merită’, a subliniat el.

Potrivit lui Orban, ‘Forţa Dreptei’ reprezintă ‘o necesitate politică’ pentru România, deoarece ‘în ceea ce reprezenta o parte a dreptei româneşti a fost îngropat definitiv liberalismul’. În opinia sa, actualul guvern reprezintă ‘o bătaie de joc la adresa clasei de mijloc’, a întreprinzătorilor şi oamenilor care trăiesc din profesii liberale.

‘Noi trebuie să îi reprezentăm, alături de partenerii noştri din USR şi PMP, pe toţi oamenii de dreapta. Noi trebuie să asigurăm în sfârşit pentru societatea românească o recunoaştere şi a celor merituoşi, nu neapărat o permanentă premiere a celor leneşi, a celor neadaptaţi, a celor care trăiesc din ajutorul social, a celor care aşteaptă sprijin de la stat fără să facă nimic pentru a obţine sprijinul respectiv, a pomanagiilor care câştigă votul prin cumpărare în ziua votului şi prin cumpărare în fiecare an de guvernare. (…) La putere sunt oameni care nu au fost la vremea lor la şapte ani de acasă, sunt oameni cărora nu le-a plăcut cartea, care nu au fost la şcoală, în schimb şi-au fabricat, prin impostură, titluri şi diplome, pentru a câştiga o onorabilitate pe care nu o merită. Sunt oameni care nu ştiu să vorbească în public decât dacă au o hârtie în faţă’, a susţinut el.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks