Deputatul neafiliat Ludovic Orban a declarat, marţi, că a decis să dea în judecată Biroul permanent al Camerei Deputaţilor pentru că a refuzat constituirea grupului parlamentar al deputaţilor independenţi de dreapta.
‘Am luat decizia să dau în judecată conducerea Camerei Deputaţilor, Biroul permanent, pentru că pur şi simplu îşi bate joc de Constituţie, de deciziile Curţii Constituţionale şi de Regulamentul Camerei. Grupul deputaţilor independenţi de dreapta, format din 15 deputaţi, a fost anunţat, conform procedurilor regulamentare, încă de la începutul sesiunii trecute. Biroul permanent a trimis informarea pe care le-am transmis-o către Comisia juridică, iar aceasta nici până astăzi nu s-a pronunţat. De fapt, a fost un tertip pentru a nu se pronunţa asupra constituirii grupului parlamentar al deputaţilor independenţi de dreapta, adică cei 15 parlamentari care sunt singurii parlamentari care mai respectă contractul cu alegătorii din alegerile din 6 decembrie 2020’, a spus Orban la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că cei 15 deputaţi independenţi ‘au votat sistematic’ împotriva oricărei creşteri de taxe şi impozite, au votat pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin, au votat pentru desfiinţarea Secţiei speciale din Justiţie şi au votat împotriva ‘oricărei pomeni care este dată către oameni care nu vor să muncească’.
‘Majoritatea parlamentară, în mod abuziv, refuză dreptul de asociere care este consfinţit de Constituţie al unor parlamentari care au dreptul să reprezinte sutele de mii de cetăţeni care le-au acordat votul’, a menţionat acesta.