Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat vineri, la Ploieşti, că toate funcţiile pe care le-a deţinut în partid le-a obţinut prin muncă şi prin încrederea câştigată de la oameni, adăugând că la congresele anterioare nu a votat cu un candidat la preşedinţia partidului pentru că acesta îl ajuta să intre în echipa ‘câştigătoare’.
‘Eu, când m-am dus la congres, nu am votat cu un candidat la preşedinţia partidului că mă ajuta candidatul la preşedinţia partidului să intru în echipa, ghilimele, câştigătoare. Cei care mă cunosc ştiu că toate funcţiile pe care le-am obţinut nu le-am obţinut pe nicio listă, le-am obţinut doar în relaţia directă cu baza partidului, pe baza, practic, a muncii, a efortului şi a încrederii pe care am încercat să o câştig de la oameni fiind la dispoziţia lor, fiind prietenos, ascultându-i’, a spus Orban în discursul susţinut în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Prahova.
În context, liderul liberal a arătat că are încredere în calitatea umană.
‘Pentru mine PNL este ca o mare familie (…). Eu nu candidez pentru mine. Sunt după 31 de ani de activitate politică în care am dat enorm şi, de multe ori, în loc să primesc măcar aşa, o mulţumire sau o mână de ajutor într-un moment greu de la cei pe care i-am ajutat de-a lungul timpului, am primit şuturi în fund, cuţite în spate şi de-a lungul timpului oameni pe care i-am tratat ca prieteni nu au mai fost prieteni. Dar eu am trecut de fiecare dată peste lucrurile respective, pentru că am o încredere constantă şi de neschimbat în calitatea umană. Din cauza asta vă spun, cu mâna pe inimă, eu candidez pentru PNL şi mai ales pentru ca PNL să-şi menţină vocaţia pe care a avut-o de-a lungul istoriei, să fie marele gardian şi apărător al intereselor fundamentale ale României’, a mai spus Orban.
Preşedintele PNL susţine că nu se simte responsabil pentru felul în care este privit partidul în lumina evenimentelor din ultimele două luni şi jumătate, arătând că el a avut o campanie în care a adoptat un discurs echilibrat.
‘De vreo două luni jumate, pare că aproape tot ce am construit este pus în pericol. (…) Am o strângere de inimă să ies pe stradă şi să mă întâlnesc cu oamenii, pentru că ne bat obrazul şi ne spun: v-am votat să faceţi treabă. (…) Noi le-am promis patru ani de stabilitate, patru ani de pace politică, patru ani de construcţie, de dezvoltare, de modernizare, de creştere economică şi de creştere a calităţii vieţii în România. (…) Din păcate, de două luni jumate, lumea se uită la noi şi nu înţelege ce ne-a apucat. (…) Nu mă simt responsabil în niciun fel. Toată campania mi-am dus-o cu un discurs echilibrat, constructiv, evitând să răspund la toate atacurile care au fost lansate împotriva mea asumat. Sunt colegi de-ai mei care m-au atacat mult mai mult decât m-au atacat pesediştii în ultimele şase luni. Aşa ceva nu e normal’, a afirmat Ludovic Orban.
El a explicat că PNL scade în sondaje ca urmare a problemelor de la nivel guvernamental şi a atras atenţia că 25 septembrie este o dată fundamentală pentru evoluţia ulterioară a partidului.
‘Am intrat într-o criză politică şi guvernamentală datorită unor decizii (…) care au fost luate de premier sau de un grup care vrea să conducă, înainte de congres, fără niciun fel de legitimitate şi care pur şi simplu au aruncat în aer imaginea partidului, unitatea PNL şi mai ales unitatea şi coeziunea coaliţiei. Astăzi suntem în faţa unei situaţii în care partenerii cu care am pornit la drum ne spun foarte limpede că nu mai acceptă ca PNL să îl suţină pe Florin Cîţu ca premier pentru că ei nu mai guvernează cu Florin Cîţu ca premier. (…) PNL are vocaţia guvernării şi trebuie să rămână la guvernare, dar trebuie să guverneze în deplină capacitate şi mai ales într-o conjunctură politică şi mai ales cu o şi susţinere politică transparentă’, a susţinut preşedintele PNL.
În opinia sa, sunt trei soluţii ‘simple’ care pot fi puse în practică.
‘Să refacem coaliţia de guvernare, să ne facem că guvernăm cu sprijinul dat pe sub masă de PSD şi să aşteptăm momentul în care ne dau lovitura decisivă, după ce ne facem de râs că ne-am aliat cu ei şi că nu putem să ne atingem programul de guvernare, sau să trecem în opoziţie. (…) Şi din perspectiva asta trebuie gândit la congres. (…) Alegerea e foarte simplă, trebuie doar să o faceţi. E simplă! Un vot la congres şi veţi avea din partea mea încă patru ani de trudă, de devotament, de respect pentru dumneavoastră, de muncă asiduă alături de dumneavoastră pentru a arăta cu adevărat că PNL este capabil să îşi continue vocaţia de a dezvolta România, de a moderniza România, de a da o şansă fiecărui român să reuşească în viaţă’, a mai spus Orban.