Acasă55Orban: La Brăila a fost demis inspectorul şcolar general pentru simplul fapt...

Orban: La Brăila a fost demis inspectorul şcolar general pentru simplul fapt că este susţinătorul meu

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că inspectorul şcolar general de la Brăila a fost demis din funcţie pentru că este susţinătorul său în campania internă pentru alegerile din partid.

‘La Brăila a fost demis inspectorul şcolar general care era susţinătorul meu declarat şi care era preşedintele organizaţiei municipale. A fost demis fără niciun fel de motiv, probabil la cererea celui care e preşedinte interimar. Domnul Cătălin Canciu, care era inspectorul general şcolar, este un profesor, un om cu o carieră didactică, cu o carieră inclusiv la inspectoratul şcolar, fără pată, un profesionist, un om care a câştigat prin concurs funcţia de inspector şcolar general în 2016. A fost demis de două ori de PSD, de fiecare dată a câştigat în instanţă şi a fost repus în funcţie de decizia instanţei. Demiterea unui astfel de coleg reprezintă, după opinia mea, un lucru care nu poate fi acceptat, pentru simplul fapt că este susţinătorul meu, fără să existe niciun motiv imputabil pentru decizie’, a spus Orban, duminică, într-o conferinţă de presă la Piatra Neamţ.

El a menţionat că inspectorul şcolar judeţean de la Brăila a fost înlocuit cu o persoană care a fost inspector general adjunct din partea ALDE şi care a candidat din partea PMP la Consiliul Local Brăila.

‘De altfel, Cătălin Canciu a fost ales cu scor zdrobitor, ceva de 270 la 16, în cadrul Conferinţei Municipale Brăila în funcţia de preşedinte al PNL Organizaţia Municipală Brăila. Eu cred că nu trebuie să existe nicio legătură între ierarhia administrativă şi PNL ca organism politic. Ierarhia administrativă este determinată de lege, de necesitatea funcţionării structurilor guvernamentale şi nu trebuie să aibă niciun fel de conexiune cu ceea ce înseamnă campania internă a PNL’, a afirmat Orban.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks