Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, după ce a efectuat o vizită de verificare a lucrărilor pe şantierul Drumului Expres Craiova – Piteşti, tronsonul 2, care face legătura între limita judeţelor Dolj şi Olt şi municipiul Slatina, că în curând se va putea turna asfalt pe 70% din această secţiune, ce ar putea fi finalizat înainte de termenul prevăzut în contract. ‘Firma domnului Umbrărescu (constructorul – n.r.) nu mă surprinde, întrucât am mai fost pe Centura Bacăului şi şi acolo am fost impresionat de lucrările extraordinare şi cred că va fi dată în circulaţie cât de curând. Şi aici, lucrările se derulează într-un ritm extrem de susţinut. Deja pe 70 la sută se va ajunge în situaţia de a se putea turna asfalt. Podul peste Olt, care este spectaculos, este în faza de tablier metalic. Lucrurile evoluează foarte bine, sunt optimist că lucrările se vor termina înainte de termenul prevăzut în contract’, a spus Orban. Drumul Expres Craiova – Piteşti este împărţit în 4 tronsoane: tronsonul 1 traversează localităţile Gherceşti, Pieleşti şi Robăneşti, cu plecare din Craiova, şi are o lungime de 17,7 km, va avea două pasaje şi şapte poduri, va costa 76 milioane de euro fără TVA şi va fi executat de firma Tirrena Scavi SpA, din Italia. Al doilea tronson trece prin localităţile Balş, Barza, Piatra Olt, Slătioara, Ulmi, Milcov, Slatina şi Valea Mare, are o lungime de 40 km, va avea 10 poduri, inclusiv peste râul Olt, şi 5 pasaje, va costa 217 milioane euro fără TVA şi va fi executat de Asocierea SA&PE Construct SRL-Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL- Consitrans SRL, din România. Contractele pentru proiectarea şi execuţia tronsoanelor 3 şi 4 din Drumul Expres Craiova – Piteşti, care au în total 64 km, au fost semnate cu Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL, iar valoarea este de circa 1,3 miliarde lei, fără TVA.