Premierul Ludovic Orban a declarat joi seara, la Constanţa, că PSD nu este ‘cel mai potrivit purtător de cuvânt al guvernului’, făcând referire la speculaţiile potrivit cărora după alegerile parlamentare va fi dispusă carantinarea. ‘Nu este PSD-ul cel mai potrivit purtător de cuvânt al guvernului pe care îl conduc’, a afirmat prim-ministrul, întrebat dacă este adevărat, aşa cum se spune, că după alegerile parlamentare se va intra în lockdown. Orban a menţionat că autorităţile nu intenţionează luarea de măsuri restrictive suplimentare. ‘Nu dorim să luăm nicio măsură de restricţie suplimentară, iar dacă oamenii vor înţelege şi vor respecta cu stricteţe aceste măsuri simple de protecţie sanitară, portul măştii, igiena mâinilor în special, păstrarea distanţei fizice de protecţie sanitară, evitarea aglomeraţiilor, dacă aceste reguli simple sunt respectate, putem opri creşterea numărului de cazuri şi acesta este obiectivul pe care îl urmărim’, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă. Potrivit premierului, cea mai bună formă de protecţie împotriva virusului este respectarea măsurilor de protecţie sanitară, reguli care dacă sunt respectate, guvernul nu va fi obligat să ia noi măsuri restrictive. ‘Dacă oamenii respectă aceste măsuri, nu vom fi obligaţi să luăm alte măsuri de restricţii. Noi ne dorim ca economia să funcţioneze normal, ca toate companiile să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai aproape de normalitate, ca oamenii să aibă locuri de muncă, să existe o activitate economică care să permită dezvoltarea economică a României şi creşterea veniturilor cetăţenilor’, a spus Orban.