Deputatul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că nu susţine ideea certificatului verde COVID, deoarece obligativitatea prezentării acestuia ‘încalcă grav câteva principii’, inclusiv dreptul la muncă, ‘o chestiune fără precedent’.
‘Eu nu susţin certificatul verde şi mi se pare o măsură care încalcă grav câteva principii. Noi măsurile de restricţie (…) le-am luat în numele protejării dreptului la viaţă, care este un drept fundamental, le-am luat temporar, numai în perioade care erau necesare şi ele au fost valabile pentru toţi, pentru că, de fapt, nu aveau obiectivul decât să protejeze sănătatea şi să împiedice răspândirea virusului’, a afirmat Orban, la Realitatea Plus.
El a menţionat că, în acest context, sunt restrânse drepturi ale cetăţenilor.
‘Asta cu certificatul verde, nici nu ştiu, a apărut de la nivel european în primă fază, deşi nu este adevărat, aşa cum susţin mulţi, că ne impune Comisia Europeană. Ăla este un certificat de circulaţie internaţională, dar nu este un certificat prin care să restrângi dreptul la muncă, dreptul la cultură, dreptul la educaţie, dreptul la protecţie socială. După aia, n-ai o justificare’, a explicat el.
Potrivit lui Orban, ar fi vorba despre o ‘discriminare’ între vaccinaţi anti-COVID şi nevaccinaţi.
‘Se ştie clar că persoanele care sunt vaccinate sunt persoane care pot să transmită virusul. Eu nu pot, din punct de vedere epidemiologic, să justific o diferenţiere, o discriminare între persoanele vaccinate şi cele nevaccinate, atât timp cât şi persoanele vaccinate şi persoanele nevaccinate pot să transmită virusul. Să afectezi dreptul la muncă, asta e o chestiune fără precedent, pentru că este o gravă afectare’, a punctat parlamentarul.
Fostul preşedinte al PNL a precizat, totodată, că se pronunţă împotriva vaccinării obligatorii.