Acasă55Orban: O atitudine deschisă a Parlamentului României contra rasismului, xenofobiei şi antisemitismului...

Orban: O atitudine deschisă a Parlamentului României contra rasismului, xenofobiei şi antisemitismului – necesară

O atitudine deschisă a Parlamentului României contra rasismului, xenofobiei şi antisemitismului este necesară şi chiar urgentă, a declarat miercuri preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, lider al PNL.

‘De multe ori discursul public cu privire la concetăţenii noştri de etnie romă pare adeseori să fie dominat de instigări la ură şi de multe ori este tăcere atunci când cei care ar trebui să combată rasismul şi discriminarea nu o fac. Se cuvine, aşadar, să devenim atenţi la semnalele de alarmă pe care le lansează asociaţiile, la analizele institutelor de cercetări şi ale specialiştilor în studierea fenomenelor sociale’, a declarat Ludovic Orban în cadrul mesei rotunde ‘România, patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi’, organizate de Grupul Parlamentar al Minorităţilor Naţionale din Camera Deputaţilor şi Asociaţia Romilor Pro-Europa.

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, lectura rapoartelor publicate în ultimii ani de Institutul Elie Wiesel, de UNICEF sau de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sau chiar o simplă incursiune în reţelele de socializare arată un tablou nu foarte încurajator: doar o treime dintre copiii de etnie romă finalizează studiile primare, iar cifrele sunt şi mai mici în cazul fetelor, peste 70% dintre familii trăiesc într-o stare de sărăcie care le împiedică accesul la educaţie, sănătate, alte servicii.

‘Peste 70% dintre concetăţenii noştri romi se tem de prejudecăţile şi discriminarea la care ar putea fi expuşi. Pandemia din ultimul an a accentuat aceste fenomene, făcând tot mai dificil accesul la locuri de muncă, la educaţie, la informaţii şi la sistemul de sănătate. Acestea şi altele asemănătoare sunt date ale unei realităţi de care trebuie să ne simţim cu toţii vizaţi’, a arătat Orban.

Potrivit acestuia, societatea românească, pentru a putea aspira la modernitate, trebuie să îşi apere demnitatea şi valorile.

‘Nu putem accepta ca limbajul urii şi rasismul care lovesc în comunitatea romilor să rămână nesancţionate. Nu putem în continuare să marginalizăm aceste subiecte. (…) Marginalizarea acestei etnii nu este de dată recentă. (…) După cum ştim, România are legi care condamnă discriminarea sub toate formele ei, doar că rareori le vedem aplicate. Ignorarea legilor este întotdeauna fundamentul agravării fenomenelor pe care aceasta încearcă să le combată. Iată de ce o atitudine deschisă a Parlamentului României contra rasismului, xenofobiei şi antisemitismului, fenomene înrudite şi în egală măsură condamnabile, este necesară şi chiar urgentă’, a subliniat Ludovic Orban.

El a subliniat că sărăcia, marginalizarea, prejudecăţile, discriminarea se vor agrava cât timp romii înşişi nu îşi vor cunoaşte istoria, iar societatea românească nu o va recunoaşte ca o parte a propriei sale istorii.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat în context că se vor discuta proiecte de mare importanţă, precum fondarea unor instituţii de cultură care să înfăţişeze şi să stimuleze dezvoltarea culturii romilor din România: un teatru şi un muzeu, pentru celebrarea patrimoniului, dar şi a culturii vii.

‘Trebuie să sprijinim fără rezerve aceste iniţiative. (…) Eliminarea unor prejudecăţi istorice, pe care astăzi le vedem luând forme tot mai agresive, este un proces de lungă durată şi dificil, dar asociind voinţa politică şi acţiunea culturală şi socială cred că putem să găsim calea cea bună. La mijlocul secolului al XIX-lea boierii liberali precum Goleştii, Vasile Alecsandri sau Ion Câmpineanu au fost cei dintâi care au acţionat contra robiei şi au încercat să trezească în societate conştiinţa acestei nedreptăţi. În 1942, Constantin I.C. Brătianu a fost una dintre puţinele voci politice care s-a ridicat împotriva deportării romilor. Astăzi, când Partidul Naţional Liberal este la guvernare, avem acest proiect de modernizare a ţării, combaterea tuturor formelor de rasism, xenofobie, antisemitism, condamnarea fără rezerve a comportamentelor şi limbajului discriminatoriu sunt atitudini de la care nu putem niciodată abdica. România viitorului, prosperă şi demnă, este o ţară care îşi poate privi în faţă erorile istorice şi le poate împiedica să se mai repete’, a mai spus preşedintele PNL.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks