remierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Suceava, că obiectivul Guvernului pe care îl conduce nu este tăierea salariilor, ci ‘creşterea veniturilor românilor’. El a reacţionat, astfel, la o declaraţie făcută de economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, potrivit căreia reducerea deficitului bugetar trebuie să înceapă de anul viitor, iar reducerea cheltuielilor şi creşterea veniturilor nu sunt suficiente, o soluţie pentru evitarea unui şomaj ridicat în rândul bugetarilor putând fi săptămâna de lucru de patru zile pentru bugetari şi reducerea cu 20% a salariului acestora. ‘Cred că economistul-şef al BNR poate se referă la salariile angajaţilor din BNR. (…) În ceea ce priveşte salariile în toate instituţiile, în spitale, şcoli, în toate instituţiile publice sunt stabilite prin lege. Sigur că noi avem în programul de guvernare optimizarea aparatului guvernamental, digitalizarea, simplificarea procedurilor, schimbarea sistemului de evaluare a activităţii angajaţilor din sistemul public, astfel încât să fie premiaţi cei care au rezultate şi să nu fie premiaţi cei care nu au rezultate. Eu, în schimb, cred că trebuie să trecem de acest tip de declaraţii. România va avea de absorbit 80 de miliarde de euro. Dacă adăugăm şi cele 4,1 miliarde din Programul SURE pentru măsuri active pentru companii şi angajaţi, avem o finanţare destul de importantă. Mai mult decât atât, avem finanţări asigurate şi prin contracte negociate cu Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare. Va fi enorm de muncă şi în următorii ani. Or, cine vrea să muncească are de lucru. Nu există niciun fel de risc în această privinţă. Obiectivul nostru nu este să umblăm să tăiem salariile. Obiectivul nostru este să creştem veniturile românilor. Sigur, în sectorul public să le creştem în conformitate cu activitatea efectivă care este depusă de angajaţii din sectorul public’, a afirmat Ludovic Orban. Referindu-se la nivelul la care ar putea fi majorat salariul minim pe economie, primul ministru a spus: ‘Din punctul meu de vedere, salariul minim ca şi oricare alt venit care depinde de o reglementare publică trebuie să aibă la bază indicatori obiectivi, care să fie în legătură cu realitatea economică. Din punctul meu de vedere, salariul minim trebuie să fie fie legat de productivitate, de creşterea economică şi de rata inflaţiei’. Premierul Ludovic Orban a participat, vineri, la Suceava, la recepţia lucrărilor variantei ocolitoare a municipiului Rădăuţi. Ulterior, acesta a fost prezent la un obiectiv de investiţii al CFR în localitatea Pojorâta.