Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că ‘orice’ lucrare de reparaţie sau de modernizare la secţiile de Terapie intensivă va fi inclusă într-un plan de conformare, menţionând, totodată, că există posibilitatea de a deconta cheltuielile prin cofinanţare europeană nerambursabilă. ‘Am discutat despre planul de verificări din secţiile de ATI. Am discutat foarte clar de urmărim. Urmărim, practic, conformitatea cu reglementările, fie că e vorba de Ordinul 1500 sau de alte reglementări referitoare la funcţionarea secţiilor de terapie intensivă. În urma acestor controale, o să existe un plan de conformare care va fi adus la cunoştinţa managerilor spitalelor. Orice lucrare de reparaţie, de achiziţii, orice modernizare necesară va fi inclusă în acest plan de conformare’, a explicat Orban, după o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. El a adăugat că a discutat despre posibilitatea de decontare a acestor cheltuieli din fonduri europene. ‘De asemenea, pot să vă spun de pe acum că am discutat posibilitatea de a deconta toate aceste cheltuieli prin cofinanţare europeană nerambursabilă’, a precizat Ludovic Orban.