Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, vineri, cu ocazia unei vizite în judeţul Bacău, că PNL este un partid serios, în care competiţia este una constructivă, un partid care trebuie să rămână unit indiferent de rezultatul competiţiei interne.
‘PNL este un partid serios, un partid unit, în care chiar dacă există o competiţie în interior, noi suntem colegi, indiferent de rezultatul competiţiei noi mergem mai departe. Acolo unde există competiţie, oamenii au posibilitatea să aleagă care este candidatul şi echipa care este cea mai bună şi, până la urmă, important este ca după aceste alegeri să rămânem în continuare colegi, parteneri, să acţionăm în conformitate cu angajamentele pe care le-am luat faţă de cetăţeni’, a afirmat liderul PNL.
Întrebat care ar fi atuurile pe care le are în faţa premierului Florin Cîţu, care şi-a anunţat, de asemenea, candidatura pentru şefia PNL, Orban a precizat nu îşi poate aprecia trăsăturile prin comparaţie cu un candidat.
‘Sunt un om care practic şi-a petrecut aproape toată viaţa matură în PNL, pentru că am servit PNL şi interesul public în general de peste 30 de ani. Sunt un om extrem de serios, sunt un om pe care oricine se poate baza. Sunt un om care dacă a făcut o înţelegere cu cineva, face tot posibilul să respecte înţelegerea respectivă. Politica este o chestiune de încredere, încrederea se câştigă greu şi se pierde foarte uşor, ori eu am câştigat treptat, treptat, încrederea foarte multor colegi, prin felul meu de a fi, prin ceea ce am făcut. Eu dacă promit că fac ceva, marea majoritate a colegilor mei o să fie aproape siguri că voi face lucrul respectiv, pentru că nu-mi place să promit lucruri pe care nu le fac’, a menţionat preşedintele Camerei Deputaţilor.
El a adăugat că are o vastă cunoaştere în tot ceea ce priveşte politica, administraţia, relaţiile internaţionale sau economia, subliniind că este un om capabil să facă lucruri importante pentru oameni.
Ludovic Orban a menţionat că nu poate preciza de ce o serie de colegi cu nume importante din partid şi-au declarat susţinerea pentru contracandidatul său.
‘Întrebaţi-i pe ei! Ei n-au plecat de lângă mine, ei sunt lângă mine. Vor, nu vor, sunt lângă mine’, afirmat preşedintele PNL.