Preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PNL, Ludovic Orban, le-a transmis românilor să se vacineze anti-COVID cu încredere, el fiind prezent duminică la Maratonul vaccinării de la Bucureşti.
‘Îi felicit pentru efortul remarcabil pe care-l fac cu acest maraton al vaccinării. Înţeleg că sunt implicaţi 1.400, peste 1.400 de cadre medicale, care o fac în regim de voluntariat. Practic, acum trei săptămâni s-a reuşit vaccinarea a peste 25.000 de cetăţeni şi obiectivul este, pentru aceste zile de vaccinare, să se atingă cifra de 25.000 de mii de cetăţeni cu vaccin Pfizer şi Johnson&Johnson. Îi felicit şi le mulţumesc pentru implicarea remarcabilă în susţinerea campaniei de vaccinare. Şi transmit, normal, mesajul: vaccinaţi-vă cu încredere !’, a declarat Ludovic Orban, duminică, prezent la centrul de vaccinare de la Sala Palatului, în cadrul Maratonului Vaccinării din Bucureşti.
Întrebat dacă ar fi necesară o nouă strategie, având în vedere faptul că de săptămâna viitoare va debuta şi vaccinarea copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani, liderul PNL a răspuns că strategia de vaccinare a fost adaptată şi până acum în funcţie de realitatea din teren. ‘Bun, strategia de vaccinare a trebuit permanent adaptată, ăsta e adevărul, urmărind modul în care se derulează campania de vaccinare în diferite zone, pe diferite categorii de vârstă, a trebuit permanent adaptată la realitatea din teren’, a spus el.
De asemenea, Ludovic Orban a subliniat că şi premierul Florin Cîţu şi el susţin campania de vaccinare sub sloganul: ‘Împreună învingem pandemia ‘. AGERPRES / (A – autor: Daniel Florea, editor: Marius Frăţilă)